Compania Caviar este celebră pentru utilizarea metalelor prețioase atunci când vine vorba despre personalizarea unor ediții speciale ale telefoanelor high-end. Dar ultima lor creație merge dincolo de înclinația către lux și vine ca un răspuns la epidemia de coronavirus. 

Caviar s-a folosit de proprietățile antimicrobiene ale argintului și aurului, dar și de simbolurile protectoare ale mai multor culturi globale pentru a realiza o serie limitată a modelelor iPhone 11 Pro și iPhone 11 Pro Max.

Astfel, telefoanele au fost acoperite de argint 925, iar simbolurile specifice au fost realizate din aur de 18K. În acest moment există patru versiuni: Hand of Fatima, St. Nicholas, Blooming Lotus și Dragon. Toate în afară de varianta Hand of Fatima par să fie ediții de colecție, cu doar 99 de unități fiecare.

Prețurile încep de la 5.300 de dolari pentru un iPhone 11 Pro de 64GB și cresc în funcție de cantitatea de metal prețios utilizată pentru fiecare model.

Deși proprietățile antibacteriene ale argintului sunt cunoscute de secole, cel mai indicat este ca igiena personală să fie una corespunzătoare, iar atenția utilizatorilor trebuie să fie îndreptată și către dezinfectarea gadgeturilor, dacă își doresc să țină bacteriile la distanță. 

Share articol: