Samsung si LG, cei doi giganti din Coreea de Sud, continua duelul pentru cele mai inovatoare smartphone-uri de pe piata. Dupa ce in 2014 cei de la Samsung au lansat Galaxy Note Edge, primul telefon cu ecranul prelungit pe una dintre cele doua parti laterale, cei de la LG au plusat si la CES au prezentat un dispozitiv prelungit in ambele parti!

LG Display, compania sora, a prezentat telefonul cu un display de 6 inch HD plastic OLED si rezolutie 720p. Cele doua prelungiri actioneaza ca bucati suplimentare pe care pot aparea diferite functii precum notificari si aplicatiile folosite cel mai des. Versiunea prezentata nu este finalizata, cea care urmeaza sa fie lansata pentru consumatori urmand a fi lansata, cel mai probabil, la Mobile World Congress in luna martie.

Acest telefon este momentan doar un prototip, rezolutia display-ului fiind departe de cea a lui Note Edge (2560 x 1440). Samsung ar putea lansa un nou telefon prelungit pe lateral odata cu lansarea Galaxy S6, existand multe zvonuri despre o versiune Edge a acelui telefon.

Sursa foto: The Verge