Nokia a anuntat oficial planul de a reveni in lumea telefoanelor, smartphone-urilor si tabletelor. Compania din Finlanda a confirmat si faptul ca acestea vor veni cu sistemul de operare Android!

Aceasta mutare va include formarea unei noi companii - HMD Global Oy. Aceasta va avea sediul in Finlanda si va fi condusa de Arto Nummela ca CEO. Acesta a fost executiv la Nokia in trecut si momentan se ocupa de mare parte din divizia de telefoane de la Microsoft.

Nokia va avea un loc in comitetul director la HMD si va seta standardele de performanta astfel incat "produsele de sub brandul Nokia sa exemplifice asteptarile consumatorilor in ceea ce priveste device-urile Nokia, inclusiv calitatea, design-ul si inovatii concentrate pe consumatori".

HMD va investi 500 de milioane de dolari in marketing global in urmatorii 3 ani pentru a revitaliza numele Nokia dupa inactivitatea din ultimii ani.