Galaxy S10 Lite, Galaxy Note10 Lite, A51 și A71 au fost anunțate oficial de Samsung. Acestea vin cu specificații de top și ar putea avea un preț mai accesibil decât ne-am obișnuit, cu toate că acesta nu a fost anunțat oficial de companie. 

Samsung Galaxy S10 Lite și Samsung Galaxy Note 10 Lite au ambele un display de 6,7 inci, Full HD+ Super AMOLED și HDR 10+. Ambele sunt telefoane mari și sunt destul de asemănătoare. Samsung Galaxy S10 Lite este dual SIM, are o baterie mare de 4500 mAh și un procesor octacore bazat pe un proces de fabricație de 7 nm, 6 sau 8 GB RAM cu un spațiu de stocare de 128 GB.

În ceea ce privește camera foto, acesta are un senzor principal de 48MP, unul ultrawide de 12MP și unul macro de 5MP. Camera frontală are 32MP. Acest model va putea fi cumpărat în variantele de culoare Prism White, Prism Black și Prism Blue.

Telefonul Samsung Galaxy Note10 Lite vine cu o funcționalitate foarte apreciată de fanii Samsung: S Pen. Acesta oferă funcțiile Air Command și Text Export și, deci, un mod mai simplu de a lua notițe pentru cei care se află mereu pe fugă. Note 10 Lite are și el tot 6 sau 8 GB RAM și 128 GB spațiu de stocare.

Referitor la performanțele în materie de fotografie, acest model are o cameră principală de 16 MP, una ultrawide de 12 MP și una telefoto de 12 MP. Camera frontală este de 32 MP. Galaxy Note10 Lite este disponibil în variantele Aura Glow, Aura Black și Aura Red.

De asemenea, Samsung a lansat și două noi telefoane midrange din gama A: A51 și A71. Galaxy A71 are un display Super AMOLED mai mare, 6,7 inci și cu o rezoluție Full HD+,6 GB RAM și 128 GB spațiu de stocare și o baterie de 4500 mAh capabilă de încărcare rapidă de 25 de wați.

Referitor la modulul foto, acesta vine cu un senzor principal de 64 MP, unul de adâncime de 5 MP, unul macro de 5 MP și unul ultrawide de 12 MP. Camera de selfie este de 32 MP.

Modelul A51 este unul ceva mai mic, cu o diagonală de 6,5 inci, Full HD+, cu același display perforat Super AMOLED. Are 4GB RAM și 64GB spațiu de stocare, plus o baterie de 4000 mAh. Camera principală este de 48MP și este completată de un senzor ultrawide de 12MP, unul de adâncime de 5MP și unul macro de 5MP. 

Share articol: