Potrivit acestui raport, Samsung lucrează deja la un prototip de smartphone care va avea ecran cu adevărat edge-to-edge, complet fără margini.

Toți senzorii și camerele foto vor fi amplasați sub ecran. Ineditul model ar putea fi lansat chiar anul viitor, iar acest zvon ne îndeamnă să credem că acesta ar putea fi chiar design-ul noului Galaxy S11.

Astfel, noul tip de ecran va înlocui actualul display Infinity O, care se regăsește pe Galaxy S10 și care are camera foto și senzorii într-un mic orificiu decupat în ecran.

Dacă ecranul revoluționar va deveni realitate, atunci telefoanele nu vor mai avea nevoie de „breton” și nici de alte artificii de design precum camera foto cu sistem pop-up.

Samsung se confruntă acum cu o problemă de imagine, după ce a amânat pe termen nedefinit lansarea comercială a telefonului pliabil Galaxy Fold, din cauza ecranului care este prea fragil și a cedat după doar câteva zile de teste.

Producătorul continuă însă lucrul la alte modele, cu design inedit, inovator. Printre acestea se numără telefoane cu difuzorul integrat în ecran sau cu senzori de feedback haptic amplasați în display.