Sunt câteva lucruri pe care le știm cu certitudine despre viitorul iPhone 11. În primul rând, dacă imaginile apărute până acum sunt reale, telefonul pare să fie mai urât.

Apple a lucrat foarte mult ca să îmbunătățească în acest an camera de pe viitorul iPhone, capitol la care compania americană rămăsese cu mult în urma competiției în ultimii ani, însă toate îmbunătățirile de funcționalitate au venit cu o capcană.

La nivelul designului general pentru telefon, camera foto iese enorm în evidență și din corpul telefonului. Din păcate, dacă design-ul se confirmă, putem asista la o schimbare fundamentală pentru Apple din punct de vedere al percepției consumatorului.

Dar dincolo de design, viitorul iPhone vine cu o noutate care va fi primită cu entuziasm doar pe jumătate. De ce? Pentru că Apple va înlocui celebrul Lightning Port cu un port USB-C, o schimbare așteptată de foarte mult timp pe acest telefon, însă care va scoate din joc toate accesoriile și adaptoarele achiziționate până acum de consumatori, scriu cei de la Forbes.