Departamentul de Comerț al SUA a acordat Huawei o licență temporară, pentru a asigura astfel funcționarea normală a tuturor dispozitivelor care au fost vândute de producătorul chinez.

Licența este însă limitată și valabilă doar până pe 19 august. Prin urmare, până atunci, Huawei poate relua parteneriatele de afaceri cu marile companii americane, printre care Google, Intel și Qualcomm.

Astfel, utilizatorii de telefoane Huawei vor beneficia în continuare de toate serviciile Google, inclusiv de actualizări ale sistemului de operare Android.

Dar, pentru că licența este limitată, ea este valabilă doar pentru produsele Huawei care au fost deja lansate. Producătorul chinez nu poate lansa noi dispozitive sub licența Android.

Dacă Huawei și autoritățile americane nu vor cădea la o înțelegere, în aceste 3 luni producătorul chinez are suficient timp pentru a-și lansa propriul său sistem de operare, scrie publicația Android Authority.

Foto: Getty Images