Un bug descoperit recent ar putea afecta serios modelele iPhone și iPad și le-ar putea face să cedeze chiar și la primirea unei simple notificări text. 

Eroarea apare atunci când utilizatorul unui dispozitiv iOS primește o porțiune de text scrisă în caractere Sindhi. Acesta este dialectul oficial din provincia Sindhi din Pakistan și se vorbește și în India.

Astfel de exemple sunt considerate atacuri malițioase pe care hackerii le pot folosi în scopuri negative, pentru a-i hărțui pe cei din jur sau pentru a pune la cale farse extreme. Potrivit unui raport realizat de 9to5Mac, metoda a apărut mai întâi într-un grup de Telegram și apoi s-a răspândit rapid pe Twitter.

Textul original includea un emoji cu un drapel italian. Totuși, utilizatorii de Twitter au descoperit destul de rapid că bug-ul era cauzat doar de caracterele Sindhi, incluse și ele în mesaj.

Aceste tipuri de atacuri nu sunt noi, iar de-a lungul anilor au existat mai multe situații în care anumite bucăți dintr-un text au dus la defectarea parțială sau completă a dispozitivelor mobile. Majoritatea sunt, de obicei, diseminate prin aplicația de mesaje, însă acesta este puțin diferit, deoarece primirea oricăror notificări care conțin acest text în Sindhi, fie că sunt pe Whatsapp, pe Messenger sau în notificări pe social media pot cauza efecte neplăcute asupra device-urilor Apple, informează Mashable. 

Cea mai mare problemă cu aceste erori este că utilizatorii nu pot face mare lucru pentru a le opri, în afară de oprirea completă a tuturor notificărilor de orice natură. Bug-ul afectează dispozitivele Apple care utilizează cel mai nou sistem de operare pentru mobile, versiunea iOS 13 4.1. Totuși, 9to5Mac arată că problema pare să fi fost rezolvată în iOS 13 4.5 beta. 

Share articol: