Tanarul sustine ca a rezolvat cea mai mare problema a oricarui posesor de smartphone: bateria descarcata.

Razvan Marcus e student la facultatea de Mecatronica din Cluj si spune ca dispozitivul inventat de el ii va ajuta pe utilizatorii de smartphone-uri sa nu mai ramana niciodata fara baterie.

"Am pornit de la o idee si am fost curios ce va iesi. Oricui i s-a intamplat sa ramana fara baterie la telefon. Mai ales dupa aparitia smartphone-urilor, care au un consum mare de energie datorita procesoarelor performante, a conectivitatii permanente cu satelitii, a ecranelor mari si multe altele.

Am apelat la cunostintele de fizica si la Legea inductiei electromagnetice a lui Faraday si am reusit sa creez un dispozitiv capabil sa incarce bateria mobilului cu un efort minim. Am lucrat la proiect impreuna cu un coleg de facultate, Kevin Armenean.

Dispozitivul nostru este, de fapt, un generator inertial, pe care l-am construit din magneti tip neodim si bobine simple, explica hunedoreanul pentru ZHD.ro.

Razvan Marcus

Dispozitivul ce ar putea fi revolutionar arata ca o husa, cu o baterie externa, functioneaza ca un generator si poate fi adaptat pentru orice model de telefon mobil.

"Speram ca ideea noastra sa fie implementata intr-o buna zi, tinand cont de usurinta cu care poate fi folosit dispozitivul. Costurile de productie ar fi reduse si astfel ar avea un impact important asupra pietei", este convins Razvan Marcus.

Share articol: