Prezentat la începutul acestui an, la târgul MWC 2019, primul telefon pliabil cu tehnologie 5G, Huawei Mate X, nu a ajuns încă în magazine. 

Gadgetul ar fi trebuit să devină disponibil încă din luna mai, dar lansarea pe piață a fost întârziată din cauza războiului comercial dintre China și SUA.

Richard Yu, CEO Huawei, a anunțat că vânzările vor începe abia din luna octombrie, iar, conform informațiilor actuale, telefonul este deja în producție, scrie GSM Arena.

Este posibil ca lansarea comercială să fi fost amânată și din cauza unor dificultăți legate de procesul de producție. De altfel, potrivit companiei Sina Technology, fabricarea modelului Mate X este foarte dificilă. Nu este de mirare, având în vedere specificațiile telefonului.

Huawei a decis să aducă și unele îmbunătățiri acestui model, profitând de amânarea lansării. O modificare importantă are în vedere rezistența ecranului pliabil, având în vedere situația delicată în care s-a aflat Samsung atunci când a vrut să lanseze un model similar – Galaxy Fold.

A doua modificare presupune o îmbunătățire la nivel de interfață. Astfel, aplicațiile vor răspunde mai bine indiferent cum va fi folosit gadgetul – ca tabletă sau ca telefon.

Huawei Mate X va ajunge în magazine la finalul lunii octombrie, iar prețul va fi uriaș - aproximativ 2.250 dolari.

Share articol: