Antivirusul romanesc a obtinut scor maxim la protectia utilziatorilor impotriva virusilor si a fost produsul cu cel mai mic impact asupra performantelor calculatorului

Antivirusul romanesc Bitdefender a obtinut premiile pentru cea mai buna protectie si cea mai buna performanta, in urma rezultatelor obtinute la testarile de pe intreg parcursul anului 2013, realizate de institutul independent german AV-TEST. 

In evaluarile la care au fost supuse solutiile destinate consumatorilor individuali, Bitdefender a obtinut scor maxim la protectia utilizatorilor impotriva virusilor si a atacurilor zero-day si a fost produsul cu cel mai redus impact asupra performantei sistemului. 

Bitdefender dovedeste din nou ca este mai bun decat alte solutii antivirus de top in pastrarea dispozitivelor departe de infectii - Andreax Marx, AV-TEST

"Dupa evaluari riguroase, Bitdefender s-a dovedit extrem de performant si mai discret ca niciodata – toate acestea cu un impact minim asupra performantei PC-ului’’, a mai spus Andreas Marx, CEO AV-TEST. 

Premiile AV-TEST Best Protection 2013 si Best Performance 2013 vin la cateva luni dupa ce Bitdefender a lansat cea mai recenta generatie de produse. Inovatiile incluse in acestea cuprind noua tehnologie Photon™, ce se adapteaza perfect fiecarui computer pentru o scanare rapida, un timp mai bun de pornire si o interactiune usoara cu aplicatiile. 

“Un mix perfect intre protectia solida si performanta fara cusur este scopul cel mai inalt al industriei moderne de antivirus, iar noi am ajuns mai aproape de aceasta performanta decat orice alt jucator din piata. Echipa noastra este pe deplin constienta ca doar dedicarea si ingeniozitatea ne pot mentine in fruntea plutonului, asa ca vom fi in mod constant in cautare de idei mai mari si mai frumoase in lunile si anii ce vor urma’’, a declarat Viorel Canja, Seful Laboratoarelor Antimalware si Antispam din Bitdefender. 

Recent, Bitdefender a obtinut si premiul pentru protectie proactiva acordat de AV-Comparatives, un alt institut major independent de testare, distinctia intarind pozitia de lider global in detectarea amenintarilor necunoscute pe care Bitdefender o detine. 

Share articol: