Munca remote sau în sistem hibrid presupune adaptare la noi reguli, un program flexibil și mai multă independență. Însă măsurile implementate de companiile de pretutindeni trebuie să se bazeze tot mai mult pe viziune și digitalizare, în special pentru a facilita procesele care se efectuează zi de zi în companie.

Munca angajaților, cât și siguranța datelor sunt doar câteva dintre aspectele pe care le acoperă tehnologia cloud și pe care le aduce mai la îndemâna tuturor, indiferent de loc. Iată câteva motive pentru a face pași rapizi și reali spre implementarea tehnologiei cloud:

Productivitate ridicată

Companiile care aderă la un regim de muncă remote se vor lovi de diferite obstacole dacă nu iau măsurile potrivite, la momentul potrivit. De exemplu, productivitatea de care au parte angajații depinde într-o mare măsură de tehnologia pe care o au la dispoziție. Conectivitatea permanentă, accesul cât mai ușor la toate informațiile și fișierele de care au nevoie sunt câteva dintre aspectele care pot influența drastic ritmul de muncă dacă aceștia nu se află la birou. Companiile trebuie acum să se concentreze pe nevoia de creștere continuă și de dezvoltare.

De aceea este recomandat să aleagă un server HPE care permite o sarcină mai mare de lucru, o conexiune permanentă, susținut de cele mai avansate tehnologii și, mai ales, securitate sporită. Este important ca angajații să se poată baza pe o platformă care le permite să fie productivi indiferent de locul din care își desfășoară activitatea. Iar pentru companii este esențial ca datele să fie protejate permanent, în special odată cu extinderea afacerii.

Scală flexibilă

Tehnologia cloud oferă o soluție reală și la îndemână pentru companiile sau antreprenorii care vor să ghideze o echipă ai cărei membri se află în locuri diferite ale lumii. În acest fel angajatorii pot profita de talentul angajaților pe care nu ar putea să-i aibă alături în circumstanțe diferite. Scala se referă la posibilitatea de a îmbunătăți tehnologia deja existentă și de a extinde capacitatea cloud-ului, pentru a face față dezvoltării unei companii. Mai mulți angajați înseamnă mai multe resurse, mai multe documente și mai multe proceduri necesare zi de zi.

Scala se împarte în scală verticală și orizontală. Scala verticală se referă la adăugarea unui nou nivel de CPU, mai multă memorie și alte resurse la server. Scala orizontală implică adăugarea mai multor servere pentru a îmbunătăți volumul de muncă efectuat. Digitalizarea oferă tot mai multe opțiuni de a profita de sisteme în continuă expansiune, la fiecare nivel.

Conformitate ridicată

Securitatea este ceea ce au nevoie majoritatea companiilor, în special după ce încep să se dezvolte sau dacă lucrează cu informații delicate. Aceasta contează mai ales în industria sanitară, a educației, a finanțelor, domenii în care informațiile trebuie să rămână confidențiale. Odată ce o companie se extinde și crește, poate deveni mai ușor ținta atacurilor cibernetice sau a hackerilor care urmăresc informațiile clasificate. Dacă angajații muncesc în locuri diferite, informațiile sunt expuse și unui nivel de risc mai mare, moment în care conformitatea oferită de tehnologia cloud ajută la creșterea gradului de securitate.

Noile tehnologii vin în ajutorul companiilor care își doresc să urmeze pașii importanți spre modernizare. O viziune va ajuta și la revoluționarea stilului de muncă.

Sursa foto: pexels.com

Share articol: