Alternativa sistemului educational romanesc si complet diferita de o universitate privata, ACADEMY+PLUS din Cluj-Napoca isi propune sa transforme tinerii pasionati de informatica in profesionisti si viitori antreprenori.

Alternativa sistemului educational romanesc si complet diferita de o universitate privata, ACADEMY+PLUS din Cluj-Napoca isi propune sa transforme tinerii pasionati de informatica in profesionisti si viitori antreprenori. 

ACADEMY+PLUS este neconvențională deoarece evaluarea nu este concepută pe baza notelor în sine și nu există profesori, ci mentori și îndrumători. Mai mult decât atât, nu se pune accent pe teorie, ci pe practică, muncă în echipă, precum și dezvoltarea abilităților antreprenoriale ale elevilor. Cursurile au loc în sediul PITECH+PLUS din Cluj-Napoca, un centru complet dotat tehnic, deschis non-stop, unde elevii sunt îndrumați de profesioniști, cu o vastă experiență în domeniul IT.

Scoala se adreseaza atat absolventilor de liceu (desi nu este obligatorie o diploma de bacalaureat), cat si celor care vizeaza o reconversie profesionala. Singurele cerinte sunt pasiunea pentru informatica si dorinta de a invata, de a aduce o schimbare. ACADEMY+PLUS dureaza 3 ani de zile si, cel mai important, este 100% gratuita. 

Proiectul s-a lansat anul acesta pentru prima data in tara prin intermediul unui parteneriat cu prestigioasa Ecole 42 din Paris, despre care se spune ca este unul dintre cele mai ambitioase proiecte de formare profesionala din lume.

Initiativa de a lansa ACADEMY+PLUS vine din partea companiei romanesti PITECH+PLUS, sub indrumarea CEO-ului franco-roman Bogdan Herea. Acesta este un fost olimpic la fizica si matematica, plecat cu bursa in Franta si reintors in tara pentru a-si incepe propria afacere, care mai apoi a devenit o multinationala IT de renume, cu sedii in intreaga Europa.

”In Romania, acest program este o oportunitate extraordinara pentru tinerii talentati care nu isi permit costurile unei scolarizari de elita. Suntem cu totii constienti ca in tara noastra exista o multime de persoane pasionate de informatica, hotarate sa schimbe ceva, motivate sa invete in permanenta. Acesta este profilul candidatilor validati si acesta este si obiectivul nostru: sa ii recunoastem si sa ii ghidam”, a declarat fondatorul Bogdan Herea. 

ACADEMY+PLUS s-a lansat la inceputul acestui an si are aproximativ 500 de aplicanti inscrisi in faza de pre-selectie. Pana la inceperea cursurilor sunt programate 3 perioade de testare. Una a inceput deja, iar urmatoarele doua sunt disponibile pentru noi candidati in intervalele 2 - 29 septembrie si 30 septembrie – 27 octombrie.

Pentru informatii suplimentare privind ACADEMY+PLUS, dar si pentru inscrieri, accesati site-ul www.academyplus.ro

Share articol: