Când vine vorba de implanturi dentare primul lucru la care ne gândim în alegerea lor este prețul pe care urmează să-l plătim.

Cu toții știm că implanturile dentare sunt cea mai durabilă, dar și plăcută din punct de vedere estetic, metodă de înlocuire a dinților pierduți.

Dar chiar și așa, ne este greu să ne decidem dacă să optăm sau nu pentru această procedură medicală din cauza costurilor.

Nu există doi pacienți cu aceleași probleme de sănătate și de aceea este dificil să spui din start prețul exact al unui tratament dentar ce implică unul sau mai multe implanturi.

Ba mai mult, chiar și la același pacient, costurile totale ale implanturilor pot diferi dacă este vorba de doi sau mai mulți dinți lipsă, în funcție de locul unde implanturile urmează a fi inserate.

Spre deosebire de proteze și alte metode de înlocuire a dinților, implanturile dentare sunt personalizate și se potrivesc perfect nevoilor pacientului. Tocmai acesta este și motivul pentru care arată și se simt atât de natural, exact ca și proprii dinți, dar și costă!

Ba mai mult, în funcție de materialul preferat pentru coroană, implanturile pot avea diferite prețuri. De exemplu, o coroană dentară compusă dintr-o capă metalică acoperită în totalitate de un strat de ceramică este mai convenabilă decât una din zirconiu.

Și cu toate că ambele arată absolut minunat, prima se folosește mai mult pentru dinții din spate, iar cea de-a doua pentru cei din față, dându-le o oarecare luminozitate.

La costul inițial al implantului se pot adăuga și tarifele pentru proceduri chirurgicale adiționale. Dacă de exemplu nu ai destulă materie osoasă, medicul stomatolog îți poate recomanda adiția de os pentru ca implantul să aibă un suport stabil și să nu riști a-l pierde cu timpul. De asemenea, există un set de analize și câteva radiografii pe care medicul dentist ți le va recomanda înainte de inserarea implantului, care nu sunt incluse în costul procedurii și nici al materialelor.

Cu toate acestea, dacă analizăm lucrurile pe o perioadă mai lungă de timp, pentru durabilitatea sa, implantul dentar poate ajunge a fi mai convenabil decât protezele dentare, care costă puțin inițial, dar necesită pentru întreținere sume importante care se adună odată cu trecerea anilor.

De ce merită să investești într-un implant dentar?

Pentru a ne da seama care este adevărata valoare a unei astfel de intervenții, înainte de a ne gândi cât costă un implant dentar, trebuie să evaluăm beneficiile pe care acesta ni-l aduce.

În primul rând un implant dentar îți dă o stare de bine și îți sporește încrederea în propria persoană datorită faptului că arată exact la fel ca un dinte natural, sănătos. El este făcut să se potrivească perfect alături de ceilalți dinți, să fuzioneze cu osul în care este inserat și cu o igienă orală corespunzătoare să te țină întreaga viață.

Un implant dentar realizat de un medic stomatolog competent și cu experiență în astfel de proceduri chirurgicale te ajută să dobândești zâmbetul frumos și luminos la care ai visat dintotdeauna.

Există implanturi dentare ieftine?

Implanturile sunt o metodă atât de populară de tratament dentar încât era de așteptat ca pe piață cabinetele stomatologice să se întreacă în tot felul de oferte promoționale, care mai de care mai atractive. Dar înainte de a bate palma pentru un astfel de tratament, trebuie să verifici dacă prețul afișat reprezintă exact costul implantului sau presupune și alte cheltuieli ascunse.

Implanturile dentare presupun materiale costisitoare și intervenții chirurgicale cu un grad moderat de complexitate și de aceea prețul lor nu este tocmai mic. Cu alte cuvinte, dacă o ofertă ți se pare prea bună ca să fie adevărată, cel mai probabil așa și este, iar în realitate nu acoperă tot ceea ce pretinde.

Dacă un implant dentar ți se pare prea ieftin, verifică dacă prețul include intervenția chirurgicală de inserție a implantului, cea de descoperire, precum și costul coroniței care va fi aplicată ulterior. Dacă aceste costuri nu sunt menționate în mod expres, probabil că sunt considerate tarife adiționale pe care va trebui să le plătești separat.

Implanturi ieftine nu există. De aceea, încetează să te mai ghidezi după preț și pune mai mult accent pe calitatea materialelor și experiența medicului dentist.

Dacă este vorba de un cabinet specializat în implanturi, cel mai porbabil medicul îți va putea recomanda metode de finanțare și va găsi împreună cu tine soluția ideală pentru ca visul tău de a avea un zâmbet perfect să se materializeze.

Share articol: