Pentru achiziția unui sistem audio de calitate, trebuie să avem întotdeauna în vedere acustica incintei în care vor fi amplasate acestea.

Alături de acest aspect, trebuie să avem în vedere și bugetul de care dispunem, precum și experiența pe care o avem în folosirea unor boxe pasive de calitate sau a unora active.

Dacă există persoane care până acum nu știau că există două tipuri de boxe audio, în mod cert trebuie să facem o diferențiere între cele două, dar și să explicăm modul de funcționare al acestora.

Ce este o boxă activă?

Un sistem de boxe active profesionale reprezintă un sistem audio în care stația de amplificare este deja încorporată, fiind soluția ideală pentru cei cu mai puțină experiență în domeniu și pentru petrecerile de mici dimensiuni, în locații modeste. Acest sistem poate funcționa doar într-o configurație standard, ce implică existența unei boxe profesionale active și a mai multor boxe satelit.

Ce este o boxă pasivă?

Având aceleași caracteristici de bază referitoare la construcția incintelor acustice și a seturilor de difuzoare, boxele pasive se deosebesc de cele active prin faptul că necesită conectarea la o sursă exterioară de amplificare.

Spre deosebire de o boxă activă pentru evenimente mari, sistemul pasiv, pentru că nu are un amplificator integrat, este mai potrivit pentru petrecerile de mare anvergură unde sistemele complete de sonorizare sunt cele mai capabile să facă față. Din aceste considerente, un sistem de boxe profesionale pasive va avea un preț mai mare, chiar dublu în anumite cazuri, decât cel al boxelor active.

Care sunt asemănările între cele două tipuri de sisteme audio?

Poate că din definițiile de mai sus nu se deduc foarte clar asemănările și deosebirile între aceste tipuri de sisteme audio. Vom enumera mai jos, clar și concis, prin ce se aseamănă cele două:

● incintele acustice ale celor două tipuri de boxe sunt identice;
● seturile de difuzoare sunt asemănătoare în ambele cazuri.

Din punct de vedere fizic, unui neprofesionist îi va fi greu să găsească deosebiri între un sistem de boxe profesionale pasive și unul de boxe active. De aceea, ori de câte ori vrem să cumpărăm un sistem audio, este indicat să cerem sfatul specialiștilor pentru a face o achiziție înțeleaptă.

Care sunt diferențele dintre cele două tipuri de sisteme audio?

De data aceasta, diferențele sunt mai numeroase și mai importante, căci ele vizează cel mai important aspect al unui sistem audio: calibrarea sunetului.

● în primul și în primul rând, este vorba despre amplificator care, în cazul boxelor active este integrat (ceea ce le face perfecte pentru utilizatorii amatori), iar în cazul boxelor pasive, trebuie conectat din exterior;
● în al doilea rând, se pune problema prețului. Deși se folosesc pentru evenimentele de mici dimensiuni sau pentru uz casnic, cele mai multe boxe active au un preț mai mare decât al celor pasive;
● în al treilea rând, boxele active pot funcționa doar în configurație completă, cumpărată (ceea ce presupune, așa cum am spus, o boxă activă de bază și altele, denumite boxe satelit). În schimb, cele pasive, pentru a funcționa, au nevoie de o sursă de amplificare exterioară;
● în al patrulea rând, fiecare tip de sistem audio satisface o anumită nevoie: dacă boxele pasive sunt potrivite pentru sonorizarea unor săli mari de evenimente, un sistem de boxe active de 1000 w poate satisface cu succes nevoile unei petreceri restrânse.

Așadar, acum că am stabilit care sunt principalele deosebiri dintre un sistem de boxe active profesionale și un sistem de boxe pasive profesionale, alegerea poate fi făcută în cunoștință de cauză. Singura întrebare rămasă fără răspuns vizează locul din care putem achiziționa astfel de echipamente.

SoundStil – sunet redat la cea mai bună calitate

Unul dintre cele mai serioase și profesioniste magazine online de instrumente și echipamente muzicale din România este SoundStil. În portofoliul de produse al acestuia se regăsește o gamă impresionantă de boxe active ieftine, boxe pasive profesionale, dar și amplificatoare, mixere și alte componente necesare pentru sonorizare.

Boxele comercializate de către firmă sunt realizate de unele dintre cele mai mari branduri din domeniu, Bose, Dynacord, MAG și SHOW fiind doar câteva dintre acestea. Punând în vânzare produse atât pentru începători, cât și pentru profesioniști, echipa SoundStil răspunde oricărei întrebări venite din partea clienților, oferindu-le sfaturi și informații pentru a lua deciziile corecte.

Dacă ești în căutarea unui sistem audio de calitate, profită de posibilitatea de a cumpăra boxe active sau boxe pasive ieftine de la un renumit magazin de specialitate!
 

Share articol: