UniCredit Țiriac Bank a anunțat recent relansarea aplicației Mobile B@nking, care le permite clienților să își controleze banca de oriunde s-ar afla, într-un mod flexibil și sigur, direct de pe telefonul mobil.

Relansarea a fost însoțită de o campanie de comunicare inedită, desfășurată în mediul online și denumită „Controlează-ți banca de pe telefonul mobil”. Campania, dezvoltată împreună cu MRM Worldwide Romania - agenția de digital a McCann WorldGroup România, constă într-o aplicația interactivă ce poate fi accesată pe website-ul www.controlyourbank.ro și care permite formarea unei legaturi unice în timp real între două dispozitive conectate la internet. 

Practic, cu ajutorul smartphone-ului, care se transformă într-un joystick, oricine poate controla scenele video petrecute într-o sucursală a UniCredit Țiriac Bank, reconstruită virtual în site-ul campaniei. 

Funcționalitățile Mobile B@nking de la UniCredit Țiriac Bank

Utilizatorii aplicației Mobile B@nking de la UniCredit Țiriac Bank își pot plăti acum facturile fără să se mai deplaseze până la bancă, într-un timp foarte scurt! De asemenea, în urma relansării aplicației Mobile B@nking, clienții UniCredit Țiriac Bank pot să efectueze plăți rapide, să solicite produse bancare precum împrumuturi sau carduri de credit și să își constituie singuri depozite la termen. Totodată, aceștia pot afla foarte ușor care este cea mai apropiată sucursală a băncii sau care este bancomatul care se află la cea mai mica distanță, prin intermediul hărții cu unitățile băncii și ATM-uri.

Noile opțiuni se adaugă funcționalităților deja existente în prima versiune a aplicației Mobile B@nking, lansată de UniCredit Țiriac Bank în septembrie 2012, respectiv: informații sold, istoric cont, istoric tranzacții efectuate cu cardul, plăți în lei, transfer între conturile proprii în lei, schimb valutar, informații utile (ore limită de procesare a operațiunilor, informații despre carduri, despre schimbul valutar, numărul de telefon al Call Center-ului), salvarea șabloanelor de plăți și sincronizarea cu cele deja existente în Online B@nking-ul UniCredit Țiriac Bank, memorarea beneficiarilor, vizualizarea acestora din Online B@nking și serviciul de căutare după denumire. 

Ceea ce a diferențiat prima variantă a aplicației, la momentul lansării, a fost faptul ca era disponibilă pentru aproape toate tipurile de device-uri mobile (aproximativ 1.300 de terminale compatibile), inclusiv Java și BlackBerry. Versiunea standard pentru Java și BlackBerry este în continuare disponibilă pentru clienții noștri posesori ai acestor tipuri de dispozitive mobile. 

Varianta îmbunătățită a Mobile B@nking, cu un design mai prietenos și noi funcționalități, este în prezent disponibilă pentru Android și iOS, cele mai folosite sisteme de operare pentru acest tip de aplicații. Cu toate că utilizarea de pe alte tipuri de device-uri s-a dovedit mult mai redusă, UniCredit Țiriac Bank pregătește update-uri și pentru sistemele Java și BlackBerry (de exemplu, plăți de utilități).

Prețul abonamentului lunar pentru aplicația Mobile B@nking este 2 lei, însă aplicația poate fi accesată și gratuit, în cadrul ofertelor pentru pachete de produse și servicii ale băncii.

Share articol: