După ani de planificări, cercetătorul japonez Hiromitsu Nakauchi a primit aprobarea de la guvernul nipon pentru realizarea unuia dintre cele mai controversate studii științifice din istorie: experimentul embrionului hibrid om-animal.

În timp ce multe țări din lume au condamnat sau chiar au interzis aceste practici situate la limita eticii medicale, Japonia a deschis cutia Pandorei, oferind posibilitatea implantării embrionilor-hibrid în uterul animalelor surogat și, mai mult, chiar nașterea ființei respective.
Nakauchi este cercetătorul care și-a urmărit visul în mai multe țări ale lumii, acela de a dezvolta organe umane în animale precum porci sau oi, și își dorește ca această idee să rezolve problema transplanturilor, salvând multe vieți.
„Nu sperăm să realizăm imediat organe umane, dar această aprobare ne permite să avansăm cu cercetările noastre, folosind cunoștințele pe care le-am acumulat până acum”, a declarat Nakauchi pentru The Asahi Shimbun, citat de Science Alert.
 
Experimentele vor începe prin injectarea de celule stem umane în embrioni proveniți de la șoareci și șobolani, toate exemplarele fiind manipulate genetic în așa fel încât să nu dezvolte pancreas. Scopul este acela ca embrionul de rozătoare să dezvolte de la sine un pancreas, utilizând celulele stem umane, iar echipa urmărește ca, timp de doi ani, să monitorizeze felul în care animalele cresc și se dezvoltă, dar și modul în care se comportă organele și creierele lor în timpul procesului. Doar după această etapă vor solicita aprobarea pentru a implementa aceeași strategie folosind și un embrion provenit de la un porc.
 
Deși au fost create și în trecut astfel de celule, diferența este că ele nu au mai fost urmăriți până la nașterea animalului. Una dintre cele mai mari temeri legate de această practică este aceea că nu se știe cu certitudine unde anume se vor dezvolta celulele stem umane, odată ajunse în embrionul-hibrid, și care va fi rezultatul acestei evoluții.
 
Echipa lui Nakauchi susține că prin acest experiment se urmărește doar formarea pancreasului, iar dacă detectează, în timp, mai mult de 30% din procentul creierului animalului ca având caracteristici umane, evoluția va fi oprită. Aceasta este o condiție explicită pusă de guvernul japonez pentru a preveni apariția unei „rozătoare umanizate”.
 
Oricum ar fi, cercetătorul japonez nu crede că s-ar putea întâmpla așa ceva, mai ales că anul trecut a reușit să dezvolte cu succes un embrion hibrid om-oaie care, deși a fost distrus după doar 28 de zile, nu conținea organe și avea foarte puține celule umane – aproximativ una la 10.000.
„Încercăm să ne asigurăm că celulele umane contribuie doar la formarea anumitor organe. Cu noile strategii țintite pe care le-am dezvoltat, nu trebuie să ne îngrijorăm că acestea ar putea ajunge în locuri în care nu ne dorim să fie, așa că ar trebui să fie mult mai puține preocupări etice la acest nivel”, a mai explicat Nakauchi.
Share articol: