Planeta se află la o distanță de peste 28 de milioane de ani-lumină de noi, în galaxia Messier 51.

Descoperirea este o premieră mondială, pentru că toate exoplanetele identificate până acum (aproximativ 4.000) se află în galaxia noastră, Calea Lactee, iar distanța până la ele este de cel mult 3.000 de ani-lumină.

Pentru identificarea ei, cercetătorii au folosit telescoape cu raze X, care permit observații la distanțe foarte mari.

Metoda utilizată a fost cea a tranzitului: o planetă modifică puțin luminozitatea stelei în jurul căreia orbitează atunci când trece prin dreptul ei. La fel, existența planetei înseamnă o scădere în intensitatea emisiilor de raze X provenite de la stea.

Exoplaneta identificată face parte probabil din sistemul solar M51-ULS-1, care este format dintr-o stea de 20 de ori mai mare ca Soarele și o gaură neagră sau o stea neutronică, rezultată în urma unei supernove.

Analizând datele furnizate de telescoape, cercetătorii au ajuns la concluzia că planeta este de dimensiunea lui Saturn.

Deocamdată vorbim despre o potențială planetă, pentru că existența ei nu a fost confirmată încă, acest proces urmând să aibă loc ulterior.

Din păcate însă, acest lucru nu va fi posibil prea curând, pentru că planeta are nevoie de 70 de ani pentru a realiza o orbită completă în jurul stelei sale, astfel încât datele obținute acum să poată fi verificate.

Folosind observațiile pe baza razelor X, astronomii ar putea descoperi și alte planete din afara galaxiei noastre.

Descoperirea a fost prezentată în revista Nature Astronomy.


 

Urmărește emisiunile tale preferate pe ProTv Plus: