Creșterea populației la nivel mondial și măsurile necesare pentru a reduce emisiile de CO2 ar putea schimba radical industria alimentară.

Potrivit International Panel of Climate Change, agricultura, în special creșterea animalelor, produce 25% din gazele cu efect de seră rezultate din activitatea umană.

De aceea, până în anul 2030, pe piață vor apărea produse alternative la actualele alimente, iar printre inovații se va număra carnea obținută în laborator.

Primele alimente de acest fel ar putea să apară pe piață chiar anul viitor, scrie Daily Mail. Va fi vorbă în principal de carne tocată și de mezeluri, carnea fiind „cultivată” în laborator din celule de grăsime sau mușchi prelevate de la un animal viu.

Carnea nu avea conține deloc fragmente de os, de cartilaj sau țesuturi vasculare - va fi doar mușchi. În plus, va fi mai sănătoasă, conform datelor rezultate în urma testelor: va conține mai puțină grăsime saturată, mai mulți acizi grași omega-3 și omega-6 și mai mulți aminoacizi.

O companie din Israel, MeaTech, a prezentat încă din luna decembrie prima friptură cultivată în laborator, obținută din țesut recoltat de la o vacă.

În afară de cultivare în laborator, o altă metodă de-a obține carne este cu ajutorul unei imprimante 3D. Oamenii de știință de la Universitatea din Osaka au creat prin această tehnologie o friptură de vită Waygu, care conține inclusiv grăsime și vase de sânge.

Nu doar carnea va fi înlocuită pe viitor, ci și alte produse, cum ar fi cafeaua sau lactatele. Cercetătorii din Finlanda au folosit celule de la o plantă de cafea Arabica pentru a cultiva cafea în laborator.

De asemenea, un start-up din California a folosit o ciupercă pentru a fabrica o proteină identică din punct de vedere molecular cu laptele de vacă. Această substanță poate fi folosită pentru a prepara brânză, înghețată sau deserturi pe bază de frișcă.

Chiar și una dintre cele mai apreciate delicatese din lume, foie gras, a fost crescută în laborator, fiind folosite celule stem de rață recoltate dintr-un ou fecundat.

Inovația îi aparține companiei franceze Gourmey, care vrea să elimine astfel controversele apărute în jurul produsului foie gras, care în mod tradițional este obținut din ficat de gâscă sau de rață hrănită forțat.

O alternativă la produsele din carne și lactate vor fi pe viitor și insectele crescute special pentru consum.

Greierii, viermii și furnicile sunt considerate „superalimente”, pentru că sunt foarte bogate în minerale și proteine și conțin mai mulți acizi grași omega-3 decât peștele.
_________________________________________________________________________________________________

Urmăriți emisiunile preferate pe protvplus.ro:

Share articol: