GW Orionis este o planetă care se află la o distanță de 1.300 ani-lumină de Pământ. Este unică, cel puțin până la noi descoperiri, pentru că este singura planetă observată până acum care orbitează în jurul a trei stele.

Practic, acest sistem solar este unul triplu: două stele orbitează una în jurul celeilalte în centru și o a treia stea se învârte în jurul celor două, la o distanță mai mare.

Stelele sunt înconjurate de inele de praf foarte luminoase, în care a fost observată și o planetă foarte tânără, poate chiar aflată în curs de formare.

Cele mai multe sisteme solare din Univers sunt de tip binar, adică sunt formate din două stele care orbitează una în jurul alteia.

Sistemele triple, cum este GW Orionis, sunt foarte rar întâlnite, pentru că sunt mai instabile. Dacă nu există un echilibru perfect din punct de vedere gravitațional, cea de-a treia stea poate fi aruncată în afara sistemului solar, ajungând să rătăcească prin spațiul interstelar.

Acest sistem solar mai are însă o ciudățenie, pe lângă prezența celor trei stele și a planetei care le orbitează. Aici se află și cel mai mare disc protoplanetar descoperit până acum, care conțin o cantitate de praf și materie suficientă pentru a forma 245 de planete similare Terrei.

Sistemul solar conține de fapt trei discuri/inele de acest fel, câte unul în jurul fiecărei stele, iar cel mai mare este cel exterior, scrie Live Science.

Planeta recent descoperită să află între inelul interior și cele două dinspre exteriorul sistemului solar. Discul interior conține suficient praf pentru a forma 30 de planete de dimensiunea Pământului.

Tânăra planetă orbitează simultan în jurul celor trei stele, fiind astfel diferită de alte planete dintr-un sistem triplu, care orbitează însă numai una dintre cele trei stele.

Planeta nu ar fi însă locuibilă, pentru că se află la mare distanță de stele și ar fi supusă constant unei forțe de atracție foarte puternice din partea stelelor sale.
 


Urmărește emisiunile tale preferate pe ProTv Plus: