Oamenii de știință au descoperit dovezile unei explozii spațiale colosale, de cinci ori mai puternică decât oricare alta observată până acum în istorie, de la producerea Big Bang.

Descărcarea uriașă de energie ar fi emanat dintr-o gaură neagră supermasivă aflată la 390 de milioane de ani lumină de Pământ și se pare că a lăsat un gol gigantic în zona constelației Ophiuchus.

„Am încercat să explic acest eveniment în termeni umani, dar este extrem, extrem de greu (…). Este ceva uriaș, de neînțeles”, a declarat Melanie Johnston-Hollitt pentru BBC News.

Oamenii de știință bănuiau de multă vreme că ceva ciudat se întâmplă în zona constelației Ophichus, o acumulare gigantică ce conține milioane de galaxii individuale care interacționează cu plasmă și găuri negre. Telescoapele americane și europene au zărit, la un moment dat, o margine curbată a acestei constelații. Speculațiile erau acelea că ar fi putut fi „peretele” unei cavități sculptate în plasmă de emisiile unei găuri negre uriașe. La început, cercetătorii au fost sceptici cu privire la acest scenariu, pentru că asta ar fi implicat ca emisiile să fie la un nivel inimaginabil.

„În unele privințe, explozia este asemănătoare cu erupția vulcanului St Helens din 1980, care a rupt, efectiv, vârful muntelui. (…) Pentru a adăuga și mai mult context, e de spus că această cavitate formată are o circumferință de 1,5 milioane de ani lumină. Vorbim despre o cantitate enormă de energie”, au mai spus membrii echipei de cercetare. 

Share articol: