Există o serie de boli incurabile pe care omenirea a reușit, în mare parte, să le țină sub control până acum. Atunci când medicii reușesc, însă, să determine regresul unei astfel de maladii, descoperirile fac rapid înconjurul lumii. 

Recent, oamenii de știință de la spitalul McLean din Massachusetts au ajutat un pacient bolnav de Parkinson să înoate, să schieze și să-și lege din nou șireturile singur, reprogramând celule recoltate din piele și implantându-le în creierul său.

Celulele au fost recoltate de la un pacient în vârstă de 69 de ani care suferă de această boală degenerativă și au fost transformate în structuri numite celule stem pluripotente, care se pot dezvolta ulterior în aproape orice parte a corpului. Acestea au fost „programate” să se comporte ca neuroni dopaminergici, adică exact acele celule pe care bolnavii de Parkinson le pierd din cauza maladiei.

Ca tehnică, cercetătorii au utilizat o seringă pentru implantarea celulelor în creier, o metodă care s-a folosit pentru prima dată în 2017 și 2018, atunci când au fost realizate, în premieră, două astfel de operații. Rezultatul a fost implantarea, în decurs de șase luni, a opt milioane de celule dopaminergice în fiecare emisferă cerebrală a pacientului.

Pacientul pentru care a fost aplicat tratamentul tremura necontrolat, avea probleme cu postura și cu funcțiile motorii. După implantarea celulelor, acesta a putut merge mai bine și a putut vorbi mai fluent. Mai mult, a reușit să meargă pe bicicletă, să schieze și să înoate, pentru prima dată după mulți ani. Astfel, se pare că intervenția a fost un succes, iar neuronii dopaminergici implantați au eliberat în creier dopamina necesară pentru a conecta toate celulele cerebrale.

Totuși, fiind o tehnică la început de dezvoltare, oamenii de știință avertizează că evoluțiile trebuie privite critic, dat fiind faptul că este vorba despre o singură persoană care a fost supusă tratamentului, fără să existe, deocamdată, un grup de control. Aceștia au subliniat și că Parkinson rămâne o afecțiune incurabilă, iar principalul scop pe termen lung este implementarea unui tratament care, cel puțin, să amelioreze simptomele bolii.

_______________________________________________________________________________________________

Urmăriți emisiunile preferate pe protvplus.ro: 

Share articol: