O tehnologie care ar permite vindecarea foarte rapidă a rănilor, cum putem vedea în seria X Men la mutantul Wolverine, este foarte aproape să devină realitate.

Prin reprogramare celulară, noua tehnologie ar ajuta la o vindecare de până la 5 ori mai rapidă a rănilor, aspect esențial mai ales pentru soldații aflați pe câmpul de luptă.

Proiectul aparține US Air Force și este conceput de către cercetătorii de la Universitatea din Michigan.

Ei caută metode prin care celulele corpului uman pot fi reprogramate ca să se vindece mult mai repede decât se întâmplă în mod normal.

Soluția ar putea fi reprezentată de un spray sau un bandaj care conține anumite proteine care determină celulele să se dividă mai repede, permitând astfel vindecarea.

Astfel, prin aplicarea unui bandaj special direct pe rană, celulele expuse ale mușchilor ar putea fi transformate în celule ale pielii, care să acopere rana. În acest fel, nu vor mai necesare nici grefe de piele, susțin cercetătorii.

Noua tehnologie ar putea deveni realitate peste câțiva ani, pentru că experții trebuie să identifice proteinele potrivite și momentul cel mai indicat în dezvoltarea celulară pentru a se obține reprogramarea celulelor.

Acest lucru va fi posibil cu ajutorul unui algoritm special, care folosește calcule matematice, dar care trebuie să fie îmbunătățit.
 


Urmărește emisiunile tale preferate pe ProTv Plus:

 

Share articol: