Avioanele, la fel ca alte mijloace de transport în comun, sunt un mediu ideal pentru transmiterea bolilor respiratorii. Exista însă soluții prin care ne putem proteja.

Pandemia de coronavirus a readus în discuție soluțiile prin care ne putem proteja de aceste virusuri periculoase.

Deseori suntem nevoiți să circulăm cu mijloace de transport în comun și simpla folosire a unei măști de unică folosință nu este întotdeauna suficientă.

Dacă ne este teamă că ne putem îmbolnăvi atunci când mergem cu avionul, putem reduce riscul alegând un anumit loc, unde suntem mai puțin expuși la virusuri.

Cercetătorii de la Universitatea Emory au vrut să afle cum se răspândește un virus într-un avion și au ajuns la o concluzie interesantă: cele mai expuse locuri sunt cele de la margine, iar cele mai sigure sunt locurile de la fereastră.

Este o concluzie logică de altfel, pentru că pasagerii care stau la margine intră în contact cu mai multe persoane care trec pe lângă ei, iar printre acestea s-ar putea afla și persoane bolnave.

Prin urmare, în perioadele de epidemie ne putem proteja dacă ne rezervăm un loc la fereastră. O altă metodă foarte bună este să rămânem pe locurile noastre și să circulăm cât mai puțin posibil prin avion. În acest fel vom limita apropierea de alte persoane.

În cadrul studiului, cercetătorii au analizat comportamentul pasagerilor pe curse aeriene cu o durată între 3 și 5 ore. Aproximativ 38% dintre aceștia s-au ridicat de pe scaunele lor în timpul zborului, însă pasagerii care stăteau la fereastră au evitat să facă acest lucru.

Astfel, în timpul unui zbor, pasagerii de la fereastră au intrat în contact cu doar 12 persoane, în timp ce călătorii care au stat la margine au intrat în contact cu 64 de persoane.

Desigur, faptul că un pasager este mai expus la un potențial virus nu înseamnă automat că se va îmbolnăvi, pentru că interacțiunea cu bolvanul este de foarte scurtă durată.

În plus, există și alte soluții care pot preveni îmbolnăvirea, cea mai eficientă fiind spălarea frecventă pe mâini cu săpun sau cu geluri speciale.
 

Share articol: