Cercetătorii de la Universitatea din Nottingham au realizat un calcul matematic, prin care arată câte civilizații extraterestre ar putea exista în galaxia noastră.

Specialiștii au realizat un calcul al probabilităților, pornind de ideea că viața se dezvoltă pe alte planete la fel ca pe Pământ.

Prin urmare, ei au luat în calcul numai planetele care sunt similare Terrei și au considerat că este nevoie de aproximativ 5 miliarde de ani pentru apariția formelor inteligente de viață.

În plus, în realizarea calculului, cercetătorii au ținut cont și de o altă condiție: steaua în jurul căreia orbitează aceste planete trebuie să fie bogată în metale, pentru că așa este Soarele nostru.

Astfel, dacă evoluția ar fi la fel ca pe Pământ, ar putea exista deja aproximativ 36 de civilizații extraterestre în galaxia noastră, scrie The Independent.

Desigur, descoperirea lor este dificilă, pentru că oamenii de știință nu au alte metode decât căutarea unor semnale radio care să fie emise de sateliții folosiți de aceste civilizații.

De asemenea, distanța medie dintre noi și ei este una uriașă: aproximativ 17.000 de ani-lumină, prin urmare ar fi aproape imposibilă o comunicare cu acești extratereștri.

Noul studiu al cercetătorilor de la Universitatea din Nottingham a fost publicat în The Astrophysical Journal.

________________________________________________________________________________________________

Urmăriți emisiunile preferate pe protvplus.ro:

Share articol: