Un profesor de la Universitatea de Neuroștiințe din Surrey susține că a rezolvat misterul referitor la conștiința umană și la felul în care aceasta se formează. 

Potrivit lui Johnjoe McFadden, câmpul electromagnetic produs de neuronii cerebrali este responsabil pentru crearea acestei trăsături umane unice. Până acum, multe cercetări s-au concentrat pe încercarea de a descifra de ce oamenii sunt singurii care au o percepție asupra existenței lor, în vreme ce la alte animale lipsește, iar unele dintre concluzii implicau inclusiv latura spirituală ori supranaturală, sugerând că această conștiință vine „din suflet”.

McFadden, însă, își fundamentează noua teorie, dezvoltată într-un articol publicat în Neuroscience of Consciousness, pe o realitate științifică universal recunoscută.

„Felul în care materia cerebrală devine conștientă și începe să gândească este un mister care a fost studiat de filosofi, teologi, dar și de oamenii obțișnuiți timp de milenii întregi. Cred că acum misterul a fost rezolvat, iar conștiința este dată de senzația neuronilor care generează câmpul electromagnetic cerebral, stimulând ceea ce noi numim liberul arbitru și acțiunile noastre voluntare”, a declarat cercetătorul.

Multe dintre funcțiile creierului rămân încă un mister, dar oamenii de știință știu că mesajele sunt transmise prin intermediul unor mici semnale electrice către celulele „specializate” numite neuroni. Astfel, creierul construiește un mic câmp electromagnetic propriu căruia se pare că specialiștii nu i-au acordat până acum atenția pe care o merită.

McFadden susține că acesta ar putea fi cheia către descifrarea unuia dintre cele mai mari mistere ale științei. În articolul său acesta explică faptul că „bariera” electromagnetică este formată chiar din mesajele care alcătuiesc structura psihică a unei persoane, un produs al tuturor gândurilor, mișcărilor și proceselor pe care aceasta le desfășoară.

Ca rezultat, acest câmp electromagnetic este, de fapt, nucleul conștiinței umane, generând apariția liberului arbitru și contribuind la felul în care oamenii iau decizii proprii.

Deocamdată, teoria nu a fost dovedită și este complicat de stabilit care ar fi pașii științifici pentru validarea ei. Totuși, McFadden este foarte optimist cu privire la ideea sa și susține că ar putea fi calea spre dezvoltarea unei conștiințe inclusiv pentru roboți. 

________________________________________________________________________________________________

Urmăriți emisiunile preferate pe protvplus.ro:

Share articol: