Pentru prima dată, putem vedea o hartă tridimensională a sistemului solar, în care este vizibilă una dintre limitele acestuia. 

Astronomii au putut determina, în premieră istorică, forma heliosferei, adică limita care marchează sfârșitul influenței vânturilor solare. „Modele fizice au teoretizat această limită de ani de zile. Dar acum este pentru prima dată când reușim, cu adevărat, să o măsurăm și să o transformăm și într-o hartă 3D”, a spus astronomul Dan Risenfeld.

De fapt, au mai existat „întâlniri” cu limita heliosferei - cunoscută drept heliopauză - atunci când sondele Voyager au ajuns în această zonă și chiar au depășit-o, mergând dincolo de limita sistemului solar.

Heliopauza este o regiune fascinantă pentru oamenii de știință. Soarele emite constat un flux de particule de mare încărcătură, ce formează vânturi supersonice de plasmă ionizată. Pe măsură ce parcurge o anumită distanță, puterea lor se diminuează, până în punctul în care ajung să nu mai facă față presiunii spațiului interstelar. Acolo apare heliopauza.

Forma acestei limite dintre cele două regiuni a constituit de mult timp subiect de dezbatere. Arată ca o bulă rotunjită, ca o cometă? Sau ca un croissant? Reisenfeld și echipa sa au folosit datele colectate de un satelit de explorare al NASA, stocate la nivelul unui întreg ciclu solar - din 2009 până în 2019 - iar harta generată este una aproximativă, însă foarte interesantă, dezvăluind lucruri nebănuite despre heliopauză.

De exemplu, acum știm că forma sa pare să fie una similară a unei comete, până la urmă, cu o coadă de 350 de unități astronomice. La latitudini mari heliopauza ajung la 150 - 175 de unități astronomice, iar acest lucru oferă de asemenea indicii despre forma sa. 

__________________________________________________________________________________________________

Urmăriți emisiunile preferate pe protvplus.ro:

Share articol: