De cele mai multe ori este dificil, dacă nu imposibil, să identificăm exact ceea ce ne atrage la o altă persoană. E posibil să fie încrederea în sine, simțul umorului sau, pur şi simplu, felul în care arată. De-a lungul anilor, oamenii de ştiinţă au făcut multe cercetări în încercarea de a afla ce anume ne face să ne simţim atraşi unii de ceilalţi.

Rezultatele sunt variate şi uneori surprinzătoare, arătând că femeilor le poate plăcea mirosul bărbaților, iar reprezentanţilor de sex masculin le plac femeile cu forme voluptoase. Există chiar şi unele studii care arată că suntem mai predispuşi să fim atraşi de oameni care au trăsături similare cu ale noastre. Din toate aceste studii şi cercetări am sintetizat câteva aspecte interesante despre ce ne face să fim atrăgători pentru ceilalţi din perspectiva științei.

Femeile care zâmbesc des

O mare parte din știința atracției îşi are rădăcina în biologie, mai precis în aspectele care ţin de reproducere. Un studiu al Universității British Columbia arată că femeile care zâmbesc mai des sunt considerate mai atractive, dar același lucru nu a fost valabil și pentru bărbați. Potrivit cercetătorilor, expresiile fericite, precum zâmbetul, sunt asociate mai ales feminităţii, aşadar o femeie care zâmbeşte mai frecvent este considerată mai feminină, deci şi mai receptivă din punct de vedere sexual, iar din punct de vedere al evoluţiei, bărbații au fost programați să caute femei care să fie deschise avansurilor lor.

Bărbaţii cu voci profunde

În ceea ce le priveşte pe femei, studiile de specialitate spune că sunt mai curând atrase de bărbații cu voci profunde, joase. Din punct de vedere al evoluţiei, femeile sunt predispuse să se simtă atrase de bărbaţi cu o statură impozantă, înalţi şi bine dezvoltaţi. Un studiu realizat în Marea Britanie explică faptul că o voce joasă, baritonală, sugerează femeilor un anumit calm, asociat cu o temperare a agresivităţii, corelată cu o dimensiune mai mare a corpului.

Îngrijirea de sine

Pare cumva evident, dar s-au făcut studii şi pentru a verifica această ipoteză. Indiferent de sex, suntem atraşi de parteneri care au grijă de imaginea lor. Cercetările arată că o mare parte a atracției fizice este centrată pe aspectele auto-prezentării noastre. Pe scurt, femeilor le plac bărbaţii cu un aspect îngrijit, ordonat, în timp ce bărbaţilor le plac femeile aranjate, dar nu machiate în exces, mirosind a un parfum fresh, dar feminin, cum sunt cele de la Hugo Boss. Deși îngrijirea personală este un aspect important, pentru ambele sexe este important să fie un aspect discret, natural, fără exagerări într-un sens sau altul.

Bărbaţii cu barbă

Din punct de vedere biologic, persoanele heterosexuale se simt atrase de trăsături tipic masculine sau feminine la sexul opus. Pentru femei, una dintre aceste trăsături tipic masculine este barba. Un studiu recent din Australia a constatat că femeile consideră bărbații cu barbă foarte atrăgători. Cercetătorii spun că barba este asociată cu maturitatea sexuală, dar şi cu masculinitatea.

Femeile cu forme 

Multe femei cred că bărbaţii preferă femeile cu o siluetă foarte delicată, aproape androgină, însă studiile arată altceva. Potrivit cercetărilor, bărbații preferă, în ceea ce priveşte femeile, un raport între talie și șolduri de 7:10, ceea ce înseamnă o siluetă destul de voluptoasă. Din punct de vedere biologic, bărbații intuiesc în aceste forme o feminitate încântătoare, dar şi aspecte care ţin de reproducere. Din punct de vedere ştiinţific, femeile cu acest raport talie-șolduri s-au dovedit a avea niveluri optime de estrogen și sunt mai puțin predispuse la boli cardiovasculare și diabet. 

Atracţia dintre două persoane nu este o ştiinţă precisă şi ne place foarte mult să ne bucurăm de mister. Cu toate acestea, studiile de specialitate ne ajută să înţelegem mai bine de ce ne simţim atraşi de un anume gen de oameni şi ce putem face pentru a fi mai atrăgători în ochii altora. 

Sursă foto: Pexels.com

 

Share articol: