Primii oameni moderni (specia Homo Sapiens) au apărut în urmă cu 200.000 de ani, iar acum cercetătorii susțin că au aflat și zona de unde provin strămoșii noștri.

Primii oameni au trăit pe malul râului Zambezi, în nordul Botswanei, susțin antropologii au publicat un studiu în revista Nature.

În trecut, aici se întindea o zonă foarte fertilă, mlăștinoasă, care acoperea și regiuni din Namibia și Zimbabwe. De asemenea, aici se afla și un lac foarte mare, care a oferit condiții ideale de viață pentru oameni timp de 70.000 de ani, scrie The Independent.

De aici, strămoșii noștri au plecat spre alte regiuni ale lumii, cu aproximativ 130.000 de ani în urmă, când clima a început să se schimbe.

Originea speciei umane a fost stabilită de mult timp ca fiind în Africa, însă până acum nu era cunoscută regiunea exactă.

Performanța a fost posibilă în urma unor studii genetice, realizate sub coordonarea profesorului Vanessa Hayes, de la Institutul de Cercetare Medicală Garvan din Australia.

Cercetătorii au obținut mostre de sânge de la voluntari din Africa de Sud și Namibia și au analizat ADN-ul mitocondrial, care se transmite de la mamă la copil și nu se schimbă în decursul generațiilor.

Astfel, ei au aflat zona unde au apărut primii oameni moderni și data la care a început marea migrație în afara Africii - cu 130.000-110.000 de ani în urmă.

Primul val de migrație a pornit spre nord, al doilea a mers spre sud, iar al treilea val a rămas în regiunea de origine, unde se află și acum urmașii primilor oameni.

Foto: Wikimedia

Share articol: