Pe 10 iulie, un asteroid descoperit recent de Agenția Spațială Europeană a trecut la mică distanță de Terra și se va întoarce peste câțiva ani.

Noul asteroid a fost numit 2020 MO1 și, chiar dacă acum nu a reprezentat o amenințare pentru planeta noastră, orbita lui se va intersecta din nou cu a Terrei, iar riscul de impact nu poate fi exclus.

Dacă s-ar prăbuși pe Pământ, asteroidul ar lăsa în urma lui un crater de peste 1,5 kilometri în diametru.

Impactul ar putea avea loc pe 3 iulie 2059, conform calculelor făcute de cercetători. Riscul de impact este, din fericire, foarte mic, însă nu poate fi exclus, pentru că asteroidul va ajunge foarte aproape de noi.

Probabilitatea impactului cu un asteroid este calculată prin simulări computerizate. Deocamdată acestea nu arată un impact iminent, ci un risc de impact, datorită apropierii de planeta noastră.

Astfel, în anul 2059, asteroidul va ajunge la doar 4.866 de kilometri de Pământ, în timp ce anul acesta s-a aflat la o distanță de 15.349.001 kilometri.

Diametrul lui 2020 MO1 este de 70 de metri, iar orbita lui în jurul Soarelui îl aduce ocazional în apropierea Terrei.

Asteroidul este acum monitorizat atent de oamenii de știință, fiind inclus în lista obiectelor aflate în apropierea Pământului.


Urmărește emisiunile tale preferate, pe ProTv Plus:


 


Share articol: