Temperaturile în continuă creștere au determinat pierderea echivalentului a 3,2 milioane de bazine olimpice pline cu apă în fiecare an.

De la începutul secolului, ghețarii din zona celui mai înalt vârf montan din lume au pierdut circa 51 de centimetri de gheață anual, adică o cantitate dublă față de cea care se topea în aceeași perioadă între 1975 și 2000.

Studiul citat de Daily Mail se bazează pe informațiile furnizate în decursul a 40 de ani de sateliți și a arătat clar că topirea ghețarilor are legătură cu situația tot mai îngrijorătoare a climei de pe Pământ.

Noile imagini au fost comparate cu unele mai vechi, captate de sateliți militari utilizați în anii 1970, în timpul Războiului Rece.

„Avem de a face cu cea mai clară portretizare a felului în care se topesc ghețarii din Himalaya, dar și a motivului pentru care se întâmplă asta”, a declarat coordonatorul echipei care a realizat studiul, Joshua Maurer, doctorand la Observatorul Terestru Lamont-Doherty al Universității Columbia.

Deși nu se menționează specific în studiu, cercetătorul susține că ghețurile din această regiune, cunoscută și sub numele de „Al Treilea Pol”, au pierdut un sfert din suprafață în ultimii 40 de ani. Urmarea ar putea fi lipsa resurselor de apă pentru sute de milioane de persoane de pe teritoriul Asiei.

Concret, oamenii de știință au concluzionat că, din 1975 până în 2000, masa de gheață din zonă s-a diminuat cu aproximativ 25 de centimetri în fiecare an. Din cauza încălzirii accentuate, după 2000 relieful acoperit de gheață a început să se subțieze cu 50 de centimetri anual.

Temperaturile variază, însă din 2000 până în 2016 acestea au fost, în medie, cu 1 grad Celsius mai mari decât cele înregistrate între 1975 și 2000.

Coordonatorul studiului a precizat că fenomenul din zona munților Himalaya se aseamănă cu cel din Alpii Europeni, unde gradele din termometre au început să crească din 1980 încoace. Acolo, ghețarii au început să se topească și de atunci ritmul s-a accelerat cu fiecare an.

Cercetătorii au explicat că în această regiune situația nu se deteriorează la fel de repede ca în Alpi, dar progresia generală este similară.