Un studiu recent arată impactul uriaș pe care îl are mediul social asupra creierului uman.

Cercetătorii de la Universitatea din Boston au vrut să afle cât de mult a variat dimensiunea creierului uman în decursul evoluției.

Astfel, ei au comparat cranii ale unor oameni preistorici, dar și cranii mai recente, iar concluzia la care au ajuns este neașteptată.

Potrivit acestui studiu, creierul uman a crescut în dimensiuni cu 2 milioane de ani în urmă, apoi din nou, acum 1,5 milioane de ani, pe măsură ce omul a evoluat tot mai mult.

În schimb, în epoca Holocen, care a început cu 12.000 de ani în urmă și în care ne aflăm și în prezent, a avut loc o micșorare semnificativă a dimensiunii creierului, care a culminat acum 3.000 de ani.

Perioada corespunde cu momentul în care oamenii au început să formeze grupuri, să trăiască într-un mediu social, în localități, iar sarcinile și cunoștințele au fost împărțite între indivizi.

De aceea, nu mai era necesar ca o singură persoană să știe tot și să facă tot. Consumul de energie necesar pentru funcționarea creierului s-a redus, iar acest organ a început să se micșoreze, adaptându-se la noile necesități ale lumii moderne, scrie Daily Mail.

Având în vedere această posibilă explicație, este foarte probabil ca și în continuare creierul oamenilor să-și reducă dimensiunile, pe măsură ce tehnologia avansează și cantitatea de informații care trebuie stocată în creier scade.

Concluzia studiului a fost publicată în revista Frontiers in Ecology and Evolution.
 

Share articol: