Echipajul aeronavei numite „Avionul Apocalipsei”, ruda mai puțin cunoscută a Air Force One, a acordat un interviu despre secretele din spatele acestui avion.

„Avionul Apocalipsei” este unul dintre cele patru aeronave Boeing 747 modificate în așa fel încât să poată transporta prin aer membri importanți ai Guvernului, în eventualitatea unui atac nuclear.

Recent, echipajul său a vorbit despre funcțiile acestuia, cu ocazia îmbarcării secretarului american al apărării, Patrick Shanahan, pentru a merge într-o călătorie de o săptămână prin Asia.

Avionul, cunoscut și sub numele de National Airborne Operations Center, îi va transporta pe oficialii SUA în timpul periplului prin Hawaii, Indonezia, Singapore, Coreea de Sud și Japonia.

„Contrar opiniei generale, acest avion nu are ecrane digitale cu touchscreen în cabina pilotului sau în vreo altă zonă. Condițiile pentru care a fost proiectat acest mijloc de transport necesită tehnologii analogice, întrucât orice sistem digital ar ceda complet în cazul unui război nuclear”, a declarat unul dintre membrii echipajului. Astfel, aeronava devine imună la orice fel de undă electromagnetică puternică generată de un dezastru nuclear.

„Este ca un fel de Pentagon de rezervă. Tot timpul avem un avion în alertă și gata de decolare – 24 de ore pe zi, șapte zile pe săptămână. Gândiți-vă la el în felul următor: este vorba, practic, despre un centru de comandă ”, a spus un alt membru al echipei de cabină pentru CNBC.

„Avionul Apocalipsei” E-4B îl urmează pe președintele Statelor Unite în timpul călătoriilor sale, indiferent că e vorba de cele interne sau de cele internaționale și a intrat în funcțiune în anii 1980, cu o durată de viață care se întinde până în 2039.

Acesta transportă echipament special și are capacitatea de a lua legătura cu oricine, în orice colț al lumii s-ar afla, poate fi realimentat în timpul zborului și poate rămâne în aer timp de o săptămână întreagă, fără să fie nevoie să aterizeze.

Acest model de aeronavă este coordonat de o unitate strategică de comandă a SUA, iar exemplarele au baza în apropiere de Omaha, Nebraska.

Atunci când președintele SUA se află în țară, un „Avion al Apocalipsei” este păstrat tot timpul cu motorul pornit și gata de decolare.

Dacă liderul american părăsește spațiul aerian al Statelor Unite, avioanele E-4B îl urmează, iar în caz de urgență unul dintre ele este gata să ajungă imediat la aeronava prezidențială Air Force One.

Designul avionului a fost gândit în așa fel încât să poată trece fără pagube majore prin unde electromagnetice, având în același timp și cel mai mare echipaj din istoria aviatică a SUA – 112 persoane.

De asemenea, este dotat cu o antenă specială, care îl menține pe președinte în contact cu flota subacvatică destinată misiunilor nucleare, chiar dacă sistemele de comunicații terestre sunt distruse.

Încă din anii ’70-’80 acestea sunt considerate cel mai bun mod de a-l menține în siguranță pe liderul american în caz de război nuclear.

În februarie 2007, unul dintre avioanele din flotă a fost scos din activitate, însă atunci când Robert Gates a ajuns în funcția de Secretar al Apărării, în mai 2007, aeronava s-a întors „la lucru”.

Share articol: