O noua rasă umană este în dezvoltare, combinația optimă între biologie și lumea digitală. 

Adepţii biotehnologiei încearcă să transforme creierul, trupul şi natura umană în feluri care merg dincolo de orice imaginație. 

Biohackerii sunt oamenii care, uneori, fac experiemente pe propriile trupuri, iar unii dintre ei militează pentru ca umanitatea să se folosească de tehnologie pentru evoluţia speciei. 

Printre primii dintre cei care au făcut parte din această categorie este și Dave Asprey, un biohacker care a creat compania de suplimente Bulletproof, un bărbat animat de dorinţa de-a trăi măcar 180 de ani. 

Biohackerii vor să-şi extindă viaţa într-o manieră radicală. Milionarul Serge Faguet, care plănuieşte să trăiască veşnic, declară şi el: „Aici, în Silicon Valley, oamenii au o mentalitate tehnică şi văd totul ca o problemă de inginerie. Mulţi ne privesc ciudat, dar de îndată ce metodele noastre vor da rezultate, prejudecăţile se vor topi."

Unii dintre biohackeri cred cu tărie că vor descoperi tinereţea veşnică cu ajutorul tehnologiei. Gerontologul Aubrey de Grey susţine că prima persoană care va trăi 1.000 de ani s-a născut deja.

Articolul din Vox atrage atenţia asupra unui pericol real: pe măsură ce devenim mai deştepţi, mai puternici şi chiar nemuritori, este construită o societate în care toată lumea e presată să țină pasul. 

Share articol: