Pe o plajă de pe insula Hailuoto, situată între Finlanda și Suedia, au apărut mii de bile din gheață, perfect netede, ca niște ouă.

Aceste imagini surprinzătoare au fost fotografiate de Risto Mattila, care se plimba pe plajă când a dat peste formațiunile bizare.

Ciudatele ouă din gheață se aflau chiar la malul apei, iar Risto spune că n-am mai văzut niciodată așa ceva, deși locuiește în zonă de peste 25 de ani.

Bilele din gheață aveau dimensiuni diferite, de la mărimea unui ou mic până la cea a unei mingi de fotbal.

 

Fenomenul este destul de rar întâlnit, dar există o explicație științifică pentru formarea acestor bile. Bucăți de gheață se rup din ghețarii din largul mării și ajung la țărm împinși de curenții marini sau de vânt.

Pe măsură ce se deplasează spre mal, aceste bucăți de gheață sunt erodate treptat de valurile mării, care le dau o formă netedă, ovală.

Mai mult, apa sărată se lipește de bucățile de gheață, care devin astfel mai mari și par să crească asemeni unui bulgăre care se rostogolește.

După ce ajung la plajă, bilele sunt șlefuite și mai mult de valurile care vin la țărm, căpătând astfel aspectul straniu pe care îl vedem.

Foto: Risto Mattila/Live Science

Share articol: