Atunci când lovești o gaură neagră cu o altă gaură neagră, se întâmplă ceva similar - doar că în locul undelor sonore, noua gaură neagră trimite valuri gravitaționale care se ridică prin Univers. Acele unde gravitaționale sunt ca o coardă, o simfonie de note. În aceste unde ar trebui să fie codificate informații despre masa găurii negre și despre viteza de mișcare. 

În urma unui nou test, o echipă de astronomi a descoperit o metodă prin care să scoată în mod individual acele note (frecvențe ale valurilor gravitaționale) și, pentru prima dată, a detectat două astfel de unități - ceva ce era considerat ca fiind imposibil folosind tehnologia actuală. 

„Ipoteza fără-păr” postulează că, odată ce aceasta atinge o condiție stabilă după formare, o gaură neagră are doar trei caracteristici fizice independente: masă, încărcătură și impuls unghiular. Altfel, gaura neagră este lipsită de caracteristici. 

„Este prima măsurătoare experimentală care testează cu succes teorema fără-păr", spune fizicinul Maximiliano Isi de la MIT, citat de Science Alert. Coliziunea în cauză a celor două găuri negre este prima care a fost detectată vreodată, GW 150914, în septembrie 2015. 

Oamenii de știință au transformat undele gravitaționale în unde de sunet, producând un fel de ciripit. Ascultă în video de mai jos cum sună coliziunea dintre două găuri negre.