Atunci când ne gândim la pinguini, prima imagine care ne vine în minte este cea a animalului simpatic și cu un mers legănat care înfruntă zăpezile Antarcticii sau înoată în apele înghețate. Un nou studiu surprinzător ne demonstrează, însă, că nu a fost tot timpul așa. 

Contrar a ceea ce oamenii de știință au crezut timp de decenii întregi, pinguinii nu sunt originari din Antarctica. Cercetătorii de la Universitatea Berkeley din California au ajuns recent la concluzia că îndrăgitele animale au evoluat inițial în Australia și în Noua Zeelandă. Studiul a fost realizat în colaborare cu muzee și universități din întreaga lume și a analizat mostre de sânge și țesut prelevate de la peste 18 specii distincte de pinguini. Ulterior, aceștia au utilizat aceste informații genetice pentru a merge pe firul evoluției speciilor, identificând migrația exemplarelor și diversificarea lor de-a lungul a milenii întregi.

„Rezultatele noastre indică faptul că specia pinguinului regal a apărut în timpul perioadei geologice a Miocenului în Noua Zeelandă și Australia, nu în Antarctica, așa cum am crezut până acum”, se arată în documentul citat. „Inițial, pinguinii populau mediile cu un climat temperat, abia ulterior migrând către apele reci ale Antarcticului”.

Cercetarea sugerează că pinguinii au apărut în urmă cu 22 de milioane de ani, fiind atrași într-un climat mai rece de resursele abundente de hrană. Aceste descoperiri susțin, de asemenea, teoria potrivit căreia pinguinii regali și cei imperiali reprezintă „specii surori” din care au apărut și alte ramificații. Apoi, în urmă cu 12 milioane de ani, pinguinii au început să se răspândească în insulele sub-Antarctice, dar și în zonele ceva mai calde de coastă, precum cele din America de Sud și Africa.

Astăzi, păsările pot fi zărite în Australia, în Noua Zeelandă, dar și în Antarctica, în America de Sud, în Sudul Atlanticului, al Africii, în insulele Oceanului Indian și în regiunile subtropicale.

Cercetareaa a pus sub lupă și capacitatea pinguinilor de a se adapta la schimbările climatice, dar și pericolele pe care le înfruntă astăzi, din cauza crizei globale pe care o traversăm.

„Ce vrem să evidențiem este faptul că a fost nevoie de milioane de ani pentru ca pinguinii să poată să trăiască în habitate atât de diverse, iar la ritmul în care se încălzesc oceanele, aceștia nu se vor putea adapta suficient de rapid cât să țină pasul cu schimbările climatice”, a transmis Rauri Bowie, unul dintre coordonatorii studiului.

_________________________________________________________________________________________________

Urmăriți emisiunile preferate pe protvplus.ro:

Share articol: