Un templu hindus antic a ieșit din nou la iveală după două secole, odată cu scăderea nivelului apelor continentale. Monumentul are o vechime de aproximativ 500 de ani și a fost închinat zeului Vishnu, fiind considerat de locuitori un loc sacru de rugăciune și meditație, dar și o adevărată comoară istorică.

În urma ploilor torențiale care au avut loc în anii 1800, râul din apropiere și-a modificat albia, iar sătenii au fost forțați să abandoneze templul, să-și părăsească locuințele, acestea dispărând, într-un final, sub ape.

Locul în care s-a aflat acest temple a fost considerat pierdut timp de generații întregi, iar până acum căutările arheologilor indieni nu au dat niciun rezultat. Recent, însă, cea mai înaltă turlă a templului s-a putut zări din nou de sub ape, odată cu scăderea nivelului râului Mahanadi.

Deși între timp fusese construit un alt templu, în jurul anului 1855, construcția original a rămas de mare interes și a fost căutată timp de secole întregi.

Imaginile captate de echipa de cercetare INTACH arată amalaka – un disc de piatră care acoperă templul hindus, ieșind vizibil din apele râului, pentru prima dată după 200 de ani.

________________________________________________________________________________________________

Urmăriți emisiunile preferate pe protvplus.ro: