Ieri, arheologii din Egipt au dezvăluit zeci de sarcofage care, aparent, aparțineau membrilor clerului Egiptean de acum 2.500 de ani. Acestea se adaugă altor zece mumii noi care au fost găsite în necropola Saqqara în urmă cu câteva zile. 

Cele 59 de sarcofage au fost găsite în zona sitului UNESCO din sudul metropolei Cairo, îngropate alături de 28 de statui ale zeului egiptean Seker, unul dintre cele mai importante zeități funerare.

Acesta aparțin preoților și clericilor din a 26-a dinastie, a transmis Mostafa al-Waziri, secretarul general al Consiliului Suprem al Antichităților din Egipt. Misiunea în cadrul căreia a fost făcută descoperirea este activă încă din 2018 și a scos la iveală anterior și animale mumificate, dar și morminte foarte bine conservate de-a lungul a milenii întregi.

Waziri a explicat că echipa sa a găsit cele trei cripte în care erau așezate sarcofagele perfect conservate, starea lor impecabilă datorându-se cel mai probabil unui sigiliu protector care a protejat mumiile de reacțiile chimice.

Misiunea va continua prin deschiderea sarcofagelor și studierea conținutului lor, înainte ca acestea să fie expuse la Grand Egyptian Museum, care ar trebui să fie inaugurat anul viitor.

_________________________________________________________________________________________________

Urmăriți emisiunile preferate pe protvplus.ro:

Share articol: