Zona din vestul Oceanului Pacific unde a fost făcută cercetarea se află la mare depărtare de uscat şi este foarte săracă în nutrienți.

O echipă de cercetători din China aflată la bordul unui vas de cercetare a fotografiat marţi mai multe ''grădini subacvatice'', în care abundă corali multicolori şi bureţi, pe un munte submarin din Groapa Marianelor.

Grădinile de corali au fost descoperite pe creasta estică a muntelui submarin, în sudul regiunii numite Groapa Marianelor, cel mai adânc punct de pe suprafaţa Pământului. Descoperirea a fost realizată cu ajutorul unui vehicul operat de la distanţă (ROV).

În înregistrările video transmise, oamenii de ştiinţă au putut observa iniţial o grădină subacvatică în care trăiesc numeroşi corali, bureţi şi stele strălucitoare, aflată la o adâncime de 880 de metri. Ulterior, în cadrul explorărilor au fost identificate şi alte astfel de formaţiuni.

Zona din vestul Oceanului Pacific este oligotrofă, deoarece se găseşte la mare depărtare de uscat şi este caracterizată printr-un nivel foarte redus de nutrienţi.

Apa din aceste regiuni se schimbă rareori, temperatura fiind stabilă tot timpul anului, astfel încât nutrienţii de pe fundul mării nu ajung la suprafaţă.

Totuşi, curenţii oceanici din zona crestei de est a muntelui subacvatic investigat sunt complecşi şi rapizi şi pot transporta materiile organice cu care se hrănesc coralii.

Sursa: Agerpres

Share articol: