Pare scenariul unui film de comedie, dar ce li s-a intamplat cercetatorilor australieni este cat se poate de real. Descoperirea intamplatoare facuta de ei a fost publicata in revista Nature si este una dintre cele mai importante din ultimii ani.

In timpul unei scurte pauze pentru toaleta, un membru al echipei a descoperit cea mai veche asezare umana din Australia. Situl are o vechime de cel putin 49.000 de ani si apartinea populatiei aborigene Adnyamathanha din sudul Australiei.

Este practic un adapost sapat in stanca, unde cercetatorii au gasit resturi de animale si unelte, dar si urme ale artei primitive, scrie publicatia Mashable. Descoperirea demonstreaza ca aborigenii au avut o cultura mult mai veche si mai avansata decat se credea pana acum. Asezarea este cu aproape 10.000 de ani mai veche fata de ce consemnau pana acum cartile de istorie despre aborigeni.

Autorii ineditei descoperiri sunt Giles Hamm, de la Universitatea La Trobe, Duncan Johnston de la  Adnyamathanha Traditional Lands Association si mai multi reprezentanti ai actualei culturi aborigene, care lucrau impreuna la un proiect.

Cel caruia i se datoreaza insa totul este Cliff Coulthard, un batran respectat din tribul aborigen, care este sigur ca spiritele strabunilor i-au aratat situl arheologic.

Barbatul a cerut o pauza pentru a merge la toaleta si in timp ce urca spre stanci a vazut ceva ce i-a atras atentia: rocile din jurul adapostului prezentau urme de arta primitiva. Astfel, si-a dat seama ca acolo a fost candva o asezare omeneasca.