Drapelul care lipseste a fost infipt de Buzz Aldrin si Neil Armstrong, astronautii care au luat parte la prima misiune pe Luna, Apollo 11, in 1969.

Detaliile descoperirii au aparut intr-un articol publicat de Mark Robinson, care a analizat datele colectate de o camera de recunoastere orbitala care survoleaza Luna (LROC).

"Potrivit imaginilor realizate de LROC, este sigur ca steagurile americane sunt inca in picioare si fac o umbra, cu exceptia celui apartinand Apollo 11", a explicat acesta.

"Astronautul Buzz Aldrin este de parere ca steagul a fost doborat de suflul reactoarelor Apollo 11, cand modulul a decolat de pe Luna. Se pare ca a avut dreptate", a spus Mark Robinson.

Misiunile Apollo s-au succedat intre 1969 si 1972. Sase steaguri au fost plasate pe solul lunar in aceasta perioada.
Satelitul LROC a fost lansat in 2009, pentru a analiza suprafata Lunii si trimite informatii vizuale despre mediul lunar prin intermediul unor camere video performante.

"Personal, am fost surprins ca steagurile au rezistat razelor ultraviolete si temperaturilor vitrege de la suprafata Lunii. Dar a ce seamana ele in prezent? Este posibil ca nuantele lor sa fi devenit intre timp terne", a mai spus Robinson.