Arheologii au făcut o decoperire magnifică, cu o vechime de peste 2 milenii. 

Aceștia au găsit în Marea Mediterană o epavă veche de 2.200 de ani, alături de rămășițele unei zone funerare. Vaporul s-ar fi scufundat acum 2.200 de ani, după ce a fost lovit de o parte uriașă desprinsă din templul lui Amun.

Aceasta a fost descoperită sub orașul antic Heracleion, care s-a scufundat în urmă cu 1.200 de ani, în urma unor cutremure majore. Experții spun că epava are 25 de metri lungime, iar construcția indică faptul că ar fi fost realizată în Egipt și folosită pentru navigarea pe Nil și prin delta fluviului.

Din cauza faptului că ambarcațiunea a fost lovită succesiv de blocuri de piatră desprinse dintr-un templu, aceasta a rămas scufundată foarte mult timp, într-o galerie subterană adâncă de cinci metri, unde au fost descoperite și rămășițele unei zone funerare. Acolo s-au găsit și vase din lut elaborate, dar și o amuletă din aur a zeului egiptean Bes, deseori asociat cu fertilitatea, sexualitatea, umorul și războiul.

Orașul Heracleion a fost, se pare, centrul comerțului mediteraneean, în urmă cu mai bine de 1.000 de ani. Înainte de fondarea Alexandriei de către Alexandru cel Mare, în 331, Thônis-Heracleion a fost cel mai mare oraș-port din Egipt.

Acesta s-a scufundat în jurul anului 800 î. Hr. și a fost redescoperit de arheologii de la European Institute for Underwater Archaeology la începutul secolului 21, intrând de atunci în atenția experților din întreaga lume. Unii dintre ei l-au numit chiar „Atlantida Egiptului”. 

Sursa foto: Daily Mail/Egypt Ministry of Tourism and Antiquities

__________________________________________________________________________________________________

Urmăriți emisiunile preferate pe protvplus.ro:

Share articol: