Editarea genei care oferă rezistență la virusul HIV are și un alt efect asupra copiilor.

Un cercetător american a declarat că este posibil ca creierele celor două fete gemene, modificate genetic în mod ilegal de savantul chinez He Jiankui, pentru a rezista împotriva HIV, ar fi putut suferi modificări care le-ar putea ameliora funcţia cognitivă şi le-ar ''putea face mai inteligente''.

Declarația îi aparține lui Alcino J. Silva, neurobiolog la Universitatea California din Los Angeles. Silva, al cărui laborator a descoperit în 2016 impactul genei CCR5 asupra memoriei şi capacităţii creierului de a forma noi conexiuni, a precizat că „interpretarea cea mai simplă a acestor mutaţii este că vor avea un efect asupra funcţiei cognitive a gemenelor”.

Potrivit MIT Technology Review, numeroase studii demonstrează că, pe lângă protejarea împotriva HIV, suprimarea genei CCR5, la care au fost supuse gemenele Lulu şi Nana înainte de a se naşte, este legată de o ameliorare a funcţiei cognitive.

Aceeaşi alterare introdusă în ADN fetiţelor "a făcut ca şoarecii să devină mai inteligenţi, ajutând totodată creierul uman să se recupereze mai bine după un atac cerebral". Totuşi, potrivit lui Silva este imposibil de prezis ce efect exact va acea această modificare asupra funcţiei cognitive a fetiţelor, de aceea este "ceva ce nu trebuia să se facă".

În noiembrie 2018, He Jiankui a surprins comunitatea internaţională afirmând că a reuşit să creeze primii copii editați genetic pentru a rezista la virusul HIV, ceea ce a stârnit un val de critici.

Autorităţile chineze, după o investigaţie preliminară, au asigurat că He Jiankui a desfăşurat ilegal acest studiu, în scopul obţinerii de câştiguri şi de faimă personală.

Ei au subliniat că omul de știință „a evitat supervizarea, a strâns fonduri şi a atras şi alţi cercetători pentru a desfăşura această editare genetică asupra unor embrioni umani, în scop de reproducere, lucru interzis de legea chineză”.

Sursa: Agerpres


Urmărește cele mai importante știri ale zilei, pe ProTv Plus:

Share articol: