“…partea de jos a hartii (harta lui Piri Reis din 1513, n.n.) reprezinta Coasta Printesei Martha a Tarii Regina Maud din Antarctica. (…) Detaliile geografice ale acestei parti a hartii sunt intr-o surprinzatoare concordanta cu ultimele masuratori seismice realizate de expeditia suedeza in 1949. (…) Aceste lucru indica faptul ca linia coastei a fost cartografiata inainte de a fi acoperita de calota glaciara. “

Un material de Lucian Cambesteanu.


Vorbeam in articolul precedent dedicat problemei mayase despre sacrificiile umane pe care olmecii, cu mult inaintea mayasilor, ulterior mayasii si dupa ei, aztecii, le practicau pentru a amana sfarsitul lumii care urma sa coincida, potrivit credintei lor, intoarcerii zeilor pe Pamant. Astazi vom discuta despre cum vedeau mayasii sfarsitul lumii si despre cum a fost interpretata aceasta informatie de catre cercetatori si specialisti in cultura maya.

Scrisoarea de mai sus, despre Antarctica, este semnata de Lt. Colonel, USAF, Fortele Aeriene Americane, Harold Z. Ohlmayer si este adresata profesorului, anonim, pe vremea aceea, Charles H. Hapgood de la Colegiul Keen, New Hampshire in anul 1960. Nu comentam faptul ca Antarctica nu avea cum sa fie descoperita in anii 1500 si nici cine a cartografiat acest continent inainte de a fi acoperit de gheata, undeva in jurul anului 11.000 i. Hr. Cererea d-lui Hapgood de care, cu siguranta, ati auzit din filmul “2012”, avea legatura cu o cercetare pe care voia sa o intreprinda in cu totul si cu totul alt scop decat imaginatia celor de la Hollywood. Teoria sa era legata de un posibil sfarsit al lumii pe care o civilizatie, avansata, pamanteana, l-a trait, supravietuitorilor careia fiindu-le noi acum datori cu multumiri pentru piramidele din Mexic, Peru, Bolivia, Egipt si, implicit calendarului mayas.

Vom reda pe scurt teoria d-lui Hapgood, preluata de Graham Hancock si de alti cercetatori pentru ca din punctul nostru de vedere, sfarsitul lumii e destul de departe. Oricum, vom reveni asupra ei la sfarsitul acestui articol. Acesti oameni afirma ca o civilizatie avansata de exploratori, creatori de ambarcatiuni care sa reziste oceanelor, arhitecti minunati – vezi piramidele din Mexic, Peru sau Egipt – au colindat Pamantul, aveau cunostinte despre Antarctica inainte de a fi acoperita de gheata, traisera probabil acolo, ne-au lasat mostenire o suma de cunostinte inglobate in monumente si in mituri. Tot acest proces ar fi durat mii de ani, de la disparitia acestei civilizatii avansate, in jurul anului 11.000 i.Hr si pana prin 4.000 i.Hr cand s-au ivit zorii unei noi civilizatii. Cum vedea profesorul Hapgood sfarsitul acestei ere a populatiei planetei noastre, vom afla imediat. Inainte insa, si in stransa legatura cu ea, sa vedem cum priveau mayasii si, in general, pre-columbienii, lumea si sfarsitul ei.

Potrivit Codex-ului Vaticano-Latin, mayasii si, ulterior aztecii, considerau ca universul opereaza in cicluri ample : avem primul Soare care a durat 4.008 ani, timp in care populatia planetei se hranea cu porumb de apa si in care existau giganti. Aceasta lume a fost distrusa de apa, iar oamenii, pentru a supravietui, s-au transformat in pesti. O singura pereche a supravietuit, repopuland Pamantul. Al doilea Soare avea sa dureze 4.010 ani. Pamantenii de atunci mancau fructe salbatice si aveau sa fie lichidati de asa-numitul – Sarpe Salbatic – supravietuitorii, cu exceptia unei singure perechi, fiind transformati in maimute. Sub al treilea Soare, descendentii perechii salvate, se vor fi lovit de o alta calamitate – Pamantul a fost distrus de foc dupa o existenta linistita de 4.081 de ani. Ei bine, in timpul celui de-al cincilea Soare, perioada care va fi durat 5.026 de ani, oamenii vor fi murit de foame, sfarsitul venind in urma unui potop de sange si foc. Acest ciclu al celui de-al cincilea Soare nu s-a incheiat. Stim doar, potrivit traditiei mayase si preluate de azteci, ca a inceput undeva in mileniul IV i. Hr. ca se numeste Soarele Miscarii si ca asta inseamna zguduiri puternice ale Pamantului. Pana in decembrie 2012.

De ani de zile, specialistii NASA si nu numai, ne asigura de faptul ca nu exista niciun pericol pentru data de 21 decembrie 2012. Si, probabil, au dreptate. Niciun asteroid nu a fost observat in apropiere de Pamant, ca potential pericol, Soarele isi vede linistit de treaba, iar scenariul particulelor trasmise de astru, asa cum am vazut in filmul “2012” pare ireal. Incercam acum sa aflam daca nu cumva primejdia sta in alta parte. Sub noi.

Antarctica a fost descoperita in anul 1818. Noi mergem acum in anul 1963. In baza hartii lui Piri Reis(1513 dar bazata, se pare, pe surse mai vechi) profesorul Hapgood avansa teoria potrivit careia Pamantul, cu tot cu Antarctica, a fost cartografiat cu cel putin 4.000 de ani i.Hr. Nimeni nu putea cartografia Antarctica lipsita de gheata mai devreme de 13.000-11.000 i. Hr. Concluzia acestui cercetator, caruia contemporanii i-au dat “delete” a fost ca o civilizatie dezvoltata, martora sau, daca nu chiar creatoare, a minunilor lumii antice, incluzand calendarul mayas, a fost lovita de un cataclism devastator, supravietuind doar cativa indivizi care aveau sa readuca stiinta unor populatii salbaticite. Se intampla cu cel putin 12.000 de ani inainte ca noi sa aflam aceste lucruri. Asa cum am fi noi, probabil, dupa zeci de ani de lipsa a curentului electric. Sa vedem, insa, in final, teoria Pamantului-portocala si rotatia polilor.

Specialistii NASA ne-au linistit pana acum : Soarele are cicluri de activitate intensa, ceea ce inseamna explozii si radiatii, o data la 11 ani. Terra este aparata de un scut care, ca si in trecut, ne va proteja si acum in 2012 cand activitatea solara isi atinge maximumul. Ce ne facem insa cu Pamantul? Profesorul Hapgood a venit cu o teorie interesanta. Acea civilizatie avansata a disparut in urma unei miscari a scoartei Pamantului ca portocala-leit-motiv in filmul “2012”. Un fenomen pe care civilizatia noastra nu l-a cunoscut, urmata de o schimbare a polilor si, implicit a climei. Despre ce este vorba in schimbarea polilor planetei insa? Potrivit Institutului de Fizica a Pamantului de la Paris, un astfel de fenomen ar duce la schimbarea majora a intensitatii campului magnetic al Pamantului, inversarea climei si modificarea pozitiei continentelor. Acesta sa fie motivul pentru care Antarctica va fi fost cartografiata pe vremea cand nu era acoperita de gheata? Greu de crezut, spunem noi, de vreme ce ultima inversare a polilor Pamantului s-a petrecut in urma cu 780.000 de ani. Atunci coaja portocalei lui Hapgood s-a rotit fara miez. Nu exista date care sa ateste faptul ca mayasii aveau cunostinte despre un asemenea fenomen. Ei stiau doar ca la un moment dat lumea lor se va sfarsi. Istoricii religiilor, arheologii si istoricii ne vor lamuri, probabil. Noi nu putem decat sa le atragem atentia. 

Aceasta a fost una dintre teoriile legate de sfarsitul lumii. In articolul urmator vom vedea o alta, speram noi, la fel de interesanta. Evident, cum mentiunea ca nu vrem decat sa aducem un plus de informatie unui subiect care intereseaza si care, din punctul nostru de vedere, nu are rezolvare, ci doar trebuie sa ridice unele intrebari istoricilor si arheologilor.