Topirea ghetarului Coronation, din Canada, a lasat in urma o mica insula, care este vizibila din satelit. Infomatia vine de la specialistul in ghetari Mauri Pelto, de la Colegiul Nichols din Massachusetts.

Micuta insula este formata numai din sedimente si resturi lasate in urma de uriasul ghetar care se topeste si a inceput sa se retraga, scrie Live Science.

Topirea ghetarului Coronation, aflat in Peninsula Cumberland de pe insula Baffin, langa Cercul Arctic, a inceput cu zeci de ani in urma.

Imaginile din satelit, realizate in perioada 1989-2016 arata cat de repede se topeste si se retrage acest ghetar. Retragerea este de aproximativ 30 de metri pe an. sageata rosie arata care era limita ghetarului in anul 1989, iar sageata galbena indica aparitia insulitei, la marginea de acum a ghetarului.

In mod normal, insulitele formate in acest fel nu rezista mult timp. Cand nu mai sunt alimentate cu sedimente de la ghetar, ele se erodeaza si dispar destul de repede.

In 1989, ghetarul Coronation a mai dus la formarea a doua insule, care au disparut pana in anul 2000.
Cea care s-a nascut acum este insa mai mare si ar putea rezista foarte mult timp, crede Pelto.

Zona Arctica se incalzeste de doua ori mai repede ca restul planetei. In noiembrie 2016 aici au fost inregistrate temperaturi cu 20 de grade Celsius mai mari ca in mod normal.

De aceea, ghetarii de aici au inceput sa se topeasca foarte repede si se retrag. Expertii cred ca toata gheata de la Polul Nord s-ar putea topi pana la mijlocul acestui secol.