Milioane de oameni din întreaga lume ajung să aibă probleme cu vederea din cauza fisurilor retinei și, din păcate, acesta este unul dintre țesuturile umane care nu se regenerează.

Spre deosebire de noi, unele animale – precum peștele zebră, de exemplu, au abilitatea genetică de a-și regenera acest țesut care este atât de important pentru simțul văzului. Vestea bună este că împărtășim 70% din genomul nostru cu aceste viețuitoare, iar oamenii de știință au descoperit că unele dintre genele comune sunt chiar o parte dintre cele care fac posibilă regenerarea retinei.

„Regenerarea pare să fie implicită, iar pierderea acestei abilități s-a întâmplat de-a lungul mai multor faze ale evoluției”, a transmis cercetătorul Seth Blackshaw de la Universitatea John Hopkins.

Retina este acea parte a ochiului care reacționează la lumină. Aceasta este compusă din conuri și bastonașe, din neuroni și sinapse care se ocupă cu transmiterea informației primite către creierul nostru.

Atunci când se formează, retina este o extensie a creierului nostru, așadar, practic, ea este țesut cranian care ajunge în spatele ochilor, constituind o parte a sistemului nervos central.

Celulele gliale Müller fac și ele parte din retină, fiind cele care „curăță” neurotransmițătorii, stochează moleculele importante și dau alarma pentru a activa sistemul imunitar atunci când este nevoie.

La unii pești și reptile, aceste celule ajută și la regenerarea neuronilor prin rolul lor ca celule ce se pot divide inclusiv în fotoreceptori precum conuri și bastonașe. Dar nu și în cazul mamiferelor.

Prin analizarea celulelor gliale Müller la peștii-zebră, la pui și la șoareci, cercetătorii de la Universitatea John Hopkins au observat felul în care răspund ele la răni și fisuri.

„Studiul nostru indică faptul că potențialul pentru regenerare există și la mamifere, inclusiv la oameni, dar acesta a fost diluat de presiunea evoluției”, a explicat Blackshow.

Echipa suspectează că pierderea acestei abilități ar putea fi legată de un „compromis” între regenerarea celulelor sistemului nervos central și rezistența la paraziți. Celulele gliale ajută la împiedicarea răspândirii infecțiilor, iar dacă se transformă în celule care produc neuroni nu mai pot îndeplini această funcție.

„Știm că anumite virusuri, bacterii și chiar paraziți pot infecta creierul. Ar fi dezastruos dacă celulele cerebrale infectate ar crește și s-ar multiplica în întreg sistemul nervos”, a mai spus Blackshaw.

Până la momentul în care vom putea să experimentăm regenerarea naturală a retinei la oameni mai este cale lungă, iar oamenii de știință atrag atenția că procesul este unul foarte complicat, cu multe mecanisme independente care trebuie explorate în detaliu. Dar înțelegerea acestora îi poate ajuta pe specialiștii de astăzi să trateze mai eficient deficiențele de vedere, chiar și în viitorul apropiat. 

_________________________________________________________________________________________________

Urmăriți emisiunile preferate pe protvplus.ro:

Share articol: