Cativa cercetatori spanioli au studiat Raul Tinto din tara lor natala si au descoperit microorganisme care traiesc in interiorul depozitelor de sare, intr-un mediu asemanator celui de pe Marte sau celui de pe Europa, satelit al lui Jupiter. 

Radiatiile, lipsa umiditatii, temperatura si presiunea extreme de la suprafata Planetei Rosii  fac ca acest mediu sa fie neprielnic vietii. Oamenii de stiinta care studiaza viata pe Marte spera sa gaseasca microorganisme chiar in zona depozitelor de sare, unde mediul e ceva mai favorabil vietii.

"Depozitele de sare sunt locuri prielnice pentru ramasite biologice si chiar pentru viata in conditii extreme", spune unul dintre cercetatori, Felipe Gomez. "Motivul este ca acest mediu ofera conditii un pic mai bine decat cele din jur, dat fiind faptul ca ofera protectie impotriva radiatiilor, de exemplu, si pastreaza un nivelul de umezeala mai mare decat in exterior", mai spune el.

Cercetatorii spanioli au detectat, cu ajutorul microscopului si al ecologiei moleculare, bacterii si alge care traiesc in aceste zone cu sare si sunt invizibile ochiului liber. Ei au gasit 5 tipuri diferite de organisme, cercetand o zona de doar cativa milimetri, scrie sciencerecorder.com