Cercetătorii au inventat un hidrogel care poate fi folosit pentru a preveni supraîncălzirea bateriilor de la diferite dispozitive. 

În cadrul unui experiment, cu ajutorul acestui material de răcire, temperatura unei baterii de smartphone s-a redus cu 38 de grade Celsius, scrie Daily Mail. Soluția se va dovedi foarte utilă pentru a proteja bateriile de la telefoane, tablete sau computere.

Invenția le aparține inginerilor de la Universitatea Wuhan din China. Ei susțin că noul material nu doar protejează bateria și previne supraîncălzirea ei, dar poate transforma căldura emisă de dispozitiv în electricitate.

Dispozitivul are aspectul unei pelicule și este alcătuit dintr-un polimer organic, lubrifiant și apă ionizată. Când hidrogelul se încălzește, doi ioni transferă electroni între electrozii bateriei și astfel se produce electricitate.

În cadrul experimentului, cantitatea de energie obținută prin încălzirea hidrogelului thermogalvanic a fost de 5 microwatts.

Procesoarele și bateriile dispozitivelor electronice emit multă căldură, iar asta le reduce durata de viață și eficiență. Totodată, căldura emisă de ele este de fapt energie care se pierde.

Dacă noul material va fi folosit pe scară largă pe aceste dispozitive, ele ar putea funcționa mai eficient, vor consuma mai puțină energie și nu se vor mai strica la fel de repede.

Share articol: