O echipă de oameni de știință condusă de specialiștii de la Universitatea din Tel Aviv arată că e posibil să fi descoperit „călcâiul lui Ahile” al celulelor canceroase, lucru care ar putea duce la dezvoltarea unui tip de terapie complet nou.

Doctorul Uri Ben-David, de la Facultatea de Medicină din cadrul Universității din Tel Aviv, coordonatorul studiului, a precizat pentru Media Line că oamenii de știință știau de peste un secol că celulele maligne au un număr anormal de cromozomi. Oamenii au 46 de cromozomi în total (două seturi a câte 23), dar atunci când apare cancerul numărul se schimbă pentru că, în timpul diviziunii celulare, are loc segregarea cromozomilor, ce poate duce la apariția unui fenomen numit aneuploidie.

Aceasta se referă la prezența unui număr anormal de cromozomi într-o singură celulă și cauzează nu doar boli genetice, ci este și un indicator al celulelor canceroase. Nu toate cazurile ilustrează acest fenomen, dar 90% dintre tumorile solide și 75% dintre cazurile de cancer al sângelui prezintă această tendință, într-o anumită formă.

„Timp de decenii întregi am încercat să înțelegem de ce aneuploidia apare în corelație cu maladia canceroasă și cum contribuie aceasta la formarea tumorilor și la evoluția lor. (…) Dacă profităm de această diferențiere unică a celulelor canceroase de cele normale, putem ajunge la distrugerea selectivă a țesuturilor bolnave”, a spus doctoral Ben-David.

Medicul a mai explicat și că viziunea de ansamblu este aceea că, prin înțelegerea felului în care celulele aneuploidale sunt diferite de cele normale și prin detectarea punctului lor vulnerabil, comunitatea științifică ar putea ajunge la o modalitate eficientă pentru distrugerea selective a celulelor canceroase.

Studiul se bazează pe un eșantion de 1000 de culturi celulare de la pacienți diferiți și pe observarea lor în laborator prin utilizarea unor metode bioinformatice foarte avansate, pentru a cuantifica gradul de afectare. După ce a fost stabilit în ce măsură suferă fiecare celulă de instabilitate cromozomială, cercetătorii au examinat și au comparat sensibilitatea lor, supunându-le tratamentului cu mii de tipuri și combinații distincte de medicamente.

Studiul are implicații majore pentru viitoarele tratamente împotriva cancerului și chiar pentru atingerea scopului suprem de vindecare a acestei boli. 

__________________________________________________________________________________________________

Urmăriți emisiunile preferate pe protvplus.ro: